Autor:
Ramona Feraru
|
vineri, 23 decembrie 2016 | 2 Comentarii
| 364 Vizualizari

<!–

–>

Mineriada din 1990

Procurorii vor face, astăzi, declarații importante legate de ”Dosarul Mineriadei”, în care sunt cercetate mai multe persoane, printre care Ion Iliescu și Petre Roman

Pe 13 decembrie, procurorul general al României, Augustin Lazăr, anunța că, până la sfârșitul anului, ”Dosarul Mineriadei”, în care sunt cercetați Ion Iliescu, Petre Roman, dar și alte persoane, pentru evenimentele din iunie 1990, va fi finalizat.  Lazăr a susținut că această cauză a fost una complexă prin numărul mare de persoane implicate, cât și prin numărul impresionant al victimelor. „Conform modificărilor din legislație este necesar să explicăm în detaliu fiecare acuzație adusă inculpaților din această cauză”, a mai spus magistratul care are în lucru acestă cauză.

Tergiversat 25 de ani

Cercetările în cazul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 au fost reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, mai multe victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.

Evenimentele de la mineriada 13-15 iunie 1990 au fost anchetate din 1997 de procurori miliari şi civili, sute de persoane fiind audiate ca martori şi alte câteva zeci, printre care mai mulţi oficiali, fiind puse sub învinuire.

Iniţial, în dosarul Mineriadei au fost în atenţia procurorilor militari, printre alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, amiralul în rezervă Emil Cico Dumitrescu, Dan Iosif, Gelu Voican Voiculescu, fostul ministru de Interne Mihai Chiţac (decedat -n.r.), Victor Athanasie Stănculescu, fostul şef al Poliţiei Corneliu Diamandescu, fostul secretar de stat în Ministerul de Interne Dumitru Penciuc, fostul consilier pe probleme de apărare şi fost şef al Statului Major General din Ministerul Apărării Vasile Ionel, Miron Cozma, fostul premier Petre Roman şi fostul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază, generalul Dumitru Iliescu.

Într-o decizie din 17 septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stipulat că România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei şi să facă dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Decizia a fost luată în cauza Mocanu şi alţii împotriva României, în care Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 – 15 iunie 1990. CEDO a decis ca statul român să îi plătească Ancăi Mocanu, al cărei soţ a fost ucis de un glonţ în timpul Mineriadei, suma de 30.000 de euro pentru încălcarea articolului 2 – dreptul la viaţă – din Convenţia europeană a drepturilor omului, şi lui Marin Stoica, bătut şi băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR, 15.000 de euro, pentru încălcarea articolului 3 – interzicerea torturii – din Convenţie.

Tag-uri:
Dosarul Mineriadei, Ion Iliescu, CEDO, mineriada, Ion Iliescu mineriada

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Parchetul Militar, INFORMAȚII BOMBĂ legate de ”DOSARUL MINERIADEI”. Ion Iliescu este ACUZAT DE CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII. Petre Roman, Virgil Măgureanu, Miron Cozma, Gelu Voiculescu Voican sunt INCULPAȚI și ei.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/mineriada-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/mineriada-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialDosare
Autor: Ramona Feraru | vineri, 23 decembrie 2016 | 2 Comentarii | 364 Vizualizari <!-- --> Mineriada din 1990 Procurorii vor face, astăzi, declarații...

Preluat de la EVZ