loading…

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a dorit să comenteze astăzi declarația președintelui Klaus Iohannis privind momentul anunțului premierului desemnat, el limitându-se să atragă atenția că ”nu putem să lungim această perioadă de așteptare”.

”Am luat act de declarația președintelui cu privire la momentul la care va anunța nominalizarea pentru funcția de prim-ministru – nu am comentarii de făcut. Noi la Parlament, și Senatul și Camera Deputaților, am fost convocați de către președinte, conform prevederilor constituționale, în urmă cu două zile și astăzi am încheiat toate procedurile, în așa fel încât Parlamentul să fie complet operațional și să poată începe audierea miniștrilor din Guvernul care urmează să se formeze. Am procedat atât de repede pentru că, așa cum este și normal, alegerile s-au încheiat, Parlamentul vechi și-a încheiat mandatul, noul Parlament a fost ales și trebuie să înceapă să funcționeze și nu putem să lungim această perioadă de așteptare, care nu este una normală”, a declarat Tăriceanu la Palatul Parlamentului.

El a subliniat că suntem într-o situație ”anormală”, cu un Guvern cu puteri limitate.

”Perioada aceasta de interimat și de nefuncționare cu puteri depline ale Guvernului trebuie să se scurteze cât mai mult și de aceea cred că este bine venită nominalizarea făcută de către președintele României. În această idee aș vrea să avertizez Guvernul și prim-ministrul, ca în această perioadă să se rezume numai la gestionarea treburilor curente. Conform Constituției nu mai au voie să ia decizii majore. Am auzit că există această tentație, că sunt anumite presiuni, deci Guvernul trebuie să fie foarte atent în ceea ce face în această perioadă pentru că el, în acest moment, este practic lipsit de orice fel de legitimitate”, a conchis Tăriceanu.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că va desemna un premier după sărbătorile de Crăciun, șeful statului precizând că în cursul consultărilor pe care le-a avut cu partidele parlamentare a primit două propuneri: Sevil Shhaideh (PSD) și Eugen Tomac (PMP).

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/tariceanu-nu-putem-sa-lungim-aceasta-perioada-de-asteptare-privind-noul-guvern-33896.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/tariceanu-nu-putem-sa-lungim-aceasta-perioada-de-asteptare-privind-noul-guvern-33896-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv