loading…

Mircea Dumitru, ministerul Educației, a anunțat că a semnat miercuri ordinele privind retragerea titlurilor de doctori pentru Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne, și Florentin Pandele, primar al orașului Voluntari.

“Ieri (n.r. miercuri) am semnat ordinele de retragere a titlurilor de doctor a domnilor Petre Tobă și Florentin Pandele. Mai departe, e treaba domniilor lor ce vor face. dacă vor contesta în instabță decizia CNATDCU sau nu”, a declarat ministrul Educației.

Pe 12 octombrie. Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, cu 36 de voturi pentru și unul împotrivă, că fostul ministru Petre Tobă și primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, au plagiat în lucrările de doctorat, propunând retragerea lucrărilor de doctorat.

Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne în Cabinetul Cioloș, este pe lista demnitarilor asupra cărora există suspiciuni că și-ar fi plagiat lucrările de doctorat. Potrivit informațiilor apărut în spațiul public, acesta ar fi copiat din diverse lucrări peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat “Poliția Română – Forță de stabilitate și securitate. Optimizarea managementului cooperării internaționale în vederea combaterii amenințărilor neconvenționale”. Comisia de specialitate din cadrul CNATDCU a stabilit la data de 01 septembrie că Tobă nu a plagiat, propunerea specialiștilor fiind de păstrarea a titlului de doctor. Ulterior, la începutul lunii septembrie, Consiliul General al CNATDCU a respins raportul comisiei de lucru, fiind întrunită o altă comisie care a stabilit că a plagiat.

La Parchetul General este un dosar deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Petre Tobă împotriva membrilor Consiliului General al CNATDCU care au votat constituirea ultimei comisii tehnice în cazul doctoratului său, dar și a membrilor acesteia din urmă și acuză un posibil abuz în serviciu, au declarat surse judiciare. Aceleași surse precizează că plângerea fostului ministru vizează și membrii celei de-a patra comisii tehnice, cei care la sfârșitul săptămânii trecute au decis că în teza de doctorat a lui Petre Tobă este vorba de un plagiat “masiv”.

Din ultima comisie tehnică în cazul Petre Tobă, au făcut parte profesorul universitar doctor Adrian Miroiu (SNSPA), Zulean Marian, profesor universitar doctor la Universitatea din București și cercetatorul științific doctor Șerban Filip Cioculescu, de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară din Bucuresti, potrivit unor surse apropiate comisiei.

Potrivit surselor citate, fostul ministru de Interne vrea ca procurorii să cerceteze dacă s-au respectat prevederile legale și dacă nu a fost comis un posibil abuz în serviciu referitor la modul în care a fost constituită cea de-a patra comisie tehnică.

Aceleași surse precizează că, în actuala legislație, nu ar fi stipulat cadru legal pentru constituirea unei noi comisii dacă oficialii Consiliului General CNATDCU nu sunt de acord cu verdictul dat de comisia anterioară.

În ceea ce îl privește pe primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, verificările au fost demarate în urma unei analize realizată de PressOne în care se susținea că peste o treime din teza de doctorat în Științe Militare – “România și noile provocări generate de integrarea europeană” – semnată și susținută la Universitatea Națională de Apărare (UNAp) în 2008 este copiată din alte surse. Este vorba despre cel de-al doilea doctorat al lui Florentin Pandele, după cel obținut în noiembrie 2007 la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”. La fel ca în cazul lui Petre Toba, prima comisie de lucru a stabilit că acesta nu a plagiat însă la începutul lunii septembrie Consiliul General al CNATDCU a respins raportul acestia, fiind întrunită o altă comisie care a stabilit că a plagiat.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/ministrul-educatiei-a-semnat-ordinul-de-retragere-a-titlului-de-doctor-pentru-toba-si-pandele-33867.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/ministrul-educatiei-a-semnat-ordinul-de-retragere-a-titlului-de-doctor-pentru-toba-si-pandele-33867-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv