Autor:
Eliza Ene-Corbeanu
|
miercuri, 21 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 813 Vizualizari

<!–

–>

Eliza Ene-Corbeanu

Mai toată Regia știa că dacă vrei o marfă ca lumea, trebuie să o iei de la el. Scumpă, ce-i drept, dar măcar nu te făcea să-ți vomiți plămânii prin wc-uri.

Venise în România cu o bursă și se atașase de locurile frumoase și femeile prietenoase. Sau invers.

Iubea câinii și filmele bune. Urma, în paralel, două facultăți, dar, în secret, lucra la un scurt metraj cu care spera să se facă remarcat. Culmea, subiectul filmului era chiar viața lui. Nu aia oficială, cu care își făcea familia mândră, ci viața obscură și periculoasă de traficant de droguri.

Cum ajunsese așa? Greu de spus. La prima vedere ți-ar fi răspuns că din plictiseală. În realitate, avea nevoie de mulți bani ca să devină celebru – un regizor celebru.

Făptură delicată și nepăsătoare, era întruchiparea perfectă a băiatului bun. Locuia într-un apartament cu trei camere în centrul orașului, aproape de cinematecă. Își împărțea viața cu trei câini și zeci de role de film, colaje, scenarii, cărți, aparatură de filmat și droguri. Prefera pastilele de ecstasy și se aproviziona săptămânal de la un amic din Cipru. Ținea foarte mult la calitate, chiar dacă asta îl obliga să câștige mai puțin.

Erau vreo 2-3 romani care încercau să îi facă concurență, dar cine naiba să aibă încredere în porcăriile lor ? În general, cei care se droghează, acceptă ideea morții din cauza unei supradoze, nicidecum din pricina unei mărfi de proastă calitate.

Revenind la pasiunea lui ascunsă, trebuie să vă spun că pierduse multe nopți ca să scrie scenariul filmului. Vreo 300, dacă își mai aducea bine minte. Viața lui scurtă, într-un scurt metraj. Adevărul, spus brutal și sincer, ca să fie cât mai greu de crezut.

Filmul începea cu venirea lui în România – primele cursuri, prima fată care îl învățase să înjure romanește, primele pastile vândute, primii bani. Convinsese câțiva studenți la actorie să filmeze pe bani puțini, dar cu promisiuni multe. Amuzat, îi păcălise că pastilele folosite în film sunt aspirine. Bieții de ei, de-ar fi știut cum au purtat zile întregi pungi doldora de ecstasy, ascultând cuminți indicațiile regizorului ce-și regiza propria viață.

E ora 6:15 dimineața. Joint, Hero și Coma au sărit care pe unde adormiseră, lătrând ascuțit și întărâtânduse unul pe celălalt.

Cineva bătea foarte agresiv la ușă. S-a dat jos din pat, trezit de lătratul câinilor și a privit pe vizor.

– Poliția! Deschideți.

I-a primit cu o față prietenoasă, în chiloți și papuci de pluș. Câinii, în schimb, n-aveau chef de amabilități la ora aia și nu s-au arătat deloc cordiali.

S-au făcut prezentările și i s-a cerut să închidă bestiile.

– De obicei sunt foarte sociabili, nu știu ce i-a apucat.

– Ori îi închideți, ori chemați pe cineva să îi ia.

I-a pedepsit cu câteva cuvinte aspre, după care i-a închis în bucătărie.

– Ce anume căutați ?

– Vorbiți limba română sau aveți nevoie de un interpret ? Căutăm arme sau substanțe interzise.

– Nu am nevoie de translator, mulțumesc, iar în afară de câini alte arme nu am.

Au început să scotocească și să cotrobăie. Veniseră la pont. Sursa le spusese că tocmai avusese loc aprovizionarea, iar pastilele erau ascunse în apartament.

Câinii urlau și lătrau de ziceai că sunt posedați.

– Cred ca le e foame. Pot să le dau ceva de mâncare ?

– Mai bine i-ai arunca pe geam, i-a răspuns un comisar ce părea a fi șeful. Du-te și calmează-i. Hai că vin cu tine că poate te împinge necuratul să faci ceva.

– Țin mâncarea pentru câini în cuptor că e mai puțină umezeală, s-a scuzat el în timp ce se chinuia să scoată niște pungi de sub cuptor. Sunt foarte mofturoși.

– Da crezi că îmi pasă? I-aș otrăvi, urăsc animalele.

– Le-o combin din mai multe pungi, că fiecare are câte o problemă de sănătate : unul mănâncă intestinal, altul urinal, iar ăsta mic dietetic că e cam obez.

– N-auzi, domne, că nu mă interesează? Nici măcar nu le e foame, poftim ! Ai stricat trei pungi de pomană. La copiii amărâți n-ați da de mâncare… Javrele astea nici nu se uită la ce le-ai pus în castron!

Au urmat alte ore de percheziții inutile. Nu au găsit nici măcar o aspirină. L-au luat pe sus cu un mandat de aducere pentru audieri, La miezul nopții era deja acasă și i se părea penibilă toată întâmplarea.

A continuat să lucreze la filmul vieții lui și, cu multe relații și intervenții, a reușit să-l înscrie în mai multe festivaluri. Titlul era destul de banal: Zilele și nopțile unui traficant.

Cu toate astea, la prima difuzare a plăcut atât juriului, cât și publicului. Se simțea fericit. Lume importantă vorbea despre filmul lui. Trăgea cu urechea în toate părțile ascutând păreri, critici, impresii.

– Cât de reală mi s-a părut prostia polițiștilor la percheziție. comenta o doamnă.

– Chiar așa. Cum naiba să nu vezi că ăla ascundea drogurile în mâncarea câinilor?

Tag-uri:
traficant, romania, ecstasy, Poliția

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Zilele și nopțile unui traficant | Viața la Curte.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/eliza-ene-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/eliza-ene-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInvitaţii evz
Autor: Eliza Ene-Corbeanu | miercuri, 21 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 813 Vizualizari <!-- --> Eliza Ene-Corbeanu Mai toată Regia știa că...

Preluat de la EVZ