loading…

Lucrarea “Țărăncuțe (De la fântână)” de Nicolae Grigorescu este cea mai bine vândută pictură pe piața românească de artă, fiind achiziționată, marți seară, într-o licitație, pentru 320.000 euro. Recordul anterior era deținut de tabloul “Două fete” de Ștefan Luchian.

Tabloul lui Grigorescu a fost vândut la casa de licitații Artmark și era estimat la 90.000-160.000 euro, dar în cele din urmă a atins dublul estimării maxime. La preț se adaugă comisionul casei de licitații, care în acest caz este în jurul a 15%, poate chiar mai puțin, în funcție de portofoliul de achiziții al cumpărătorului, potrivit profit.ro.

Lucrarea face parte dintr-un ciclu de variațiuni pe aceeași temă a “Întoarcerii de la izvor”, pe care Grigorescu l-a abordat pe întreg parcursul operei, poate fi considerată ca fiind realizată în jurul anului 1895 și a făcut parte din colecția sculptorului Constantin Baraschi.

Cel mai mare preț obținut de un tablou semnat Nicolae Grigorescu data din 2011, când, tot la Artmark, lucrarea “Țărăncuță odihnindu-se” a fost vândută pentru 270.000 euro. În ultimii doi, trei ani, însă, lucrările marelui pictor român nu au mai atins sume de ordinul sutelor de mii de euro.

Recordul anterior pentru cea mai bine vândută pictură pe piața locală era deținut de lucrarea “Două fete” de Ștefan Luchian, care a atins, în aprilie 2013, la casa de licitații Goldart, suma de 300.000 euro. Exact în același an și în aceeași lună, la Artmark, o variantă nesemnată a lucrării se vindea “doar” pentru 100.000 euro.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/un-tablou-de-nicolae-grigorescu-a-stabilit-noul-pret-record-pentru-piata-de-arta-romaneasca-33803.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/un-tablou-de-nicolae-grigorescu-a-stabilit-noul-pret-record-pentru-piata-de-arta-romaneasca-33803-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv