Autor:
Melania Stoica
|
miercuri, 21 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 73 Vizualizari

<!–

–>

Sebastian Ghiţă

Surse judiciare implicate în căutarea omului de afaceri Sebastian Ghiţă susţin că acesta a fugit din ţară, informează Antena 3.

Fostul deputat nu s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA Ploieşti, unde a fost citat pentru noi audieri în dosarul Ponta-Blair. În faţa procurorilor s-au prezentat doar avocaţii afaceristului, care au părăsit biroul fără a face vreo declaraţie. 

La două ore după acest moment, procurorii DNA Ploieşti au emis mandat de aducere pe numele fostului deputat. Până la ora 16.00, Sebastian Ghiţă nu a fost găsit, deşi a fost căutat atât la domiciliul său din municipiul Ploieşti, cât şi la alte adrese unde acesta s-ar fi putut afla.

Sebastian Ghiţă se află sub control judiciar într-un alt dosar în care a fost trimis în judecată, respectiv dosarul Lucian Papici, unde este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Tag-uri:
Sebastian Ghita, dna, surse judiciare, ghita a fugit din tara, procurori, dosare, dosarul ponta blair, control judiciarm

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sebastian Ghiţă A FUGIT din România! Ce susţin sursele judiciare, după ce fostul deputat nu s-a prezentat la sediul DNA.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/clickro-sebastian-ghita-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/clickro-sebastian-ghita-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Autor: Melania Stoica | miercuri, 21 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 73 Vizualizari <!-- --> Sebastian Ghiţă Surse judiciare implicate în căutarea...

Preluat de la EVZ