loading…

Alianța islamistă Jaish al-Fatah, din care face parte Frontul al-Nusra, filiala siriană a rețelei Al-Qaida, dar și grupuri insurgente siriene, a revendicat, astăzi, asasinarea ambasadorului Rusiei în Turcia, Andrei Karlov, relatează ziarul Al-Youm Al-Sabea.

Coaliția Jaish al-Fatah (Armata de Cucerire) a transmis miercuri un comunicat prin care asumă asasinarea ambasadorului Rusiei la Ankara, Andrei Karlov, relatează site-ul agenției Tass.

“Asasinatul are rolul de a arăta slăbiciunile lumii și susținerea pentru poporul din Levant”, a transmis gruparea islamistă.

Din coaliția Jaish al-Fatah fac parte grupuri insurgente siriene, dar și organizații teroriste, inclusiv Jabhat Fateh Al-Sham (Frontul pentru Cucerirea Levantului), numit până acum câteva luni Frontul al-Nusra, filiala siriană a rețelei Al-Qaida.

Fostul agent de poliție care l-a asasinat pe ambasadorul Rusiei în Turcia era membru al Frontului al-Nusra, filiala siriană a rețelei teroriste Al-Qaida, au declarat surse citate de site-ul israelian de informații militare DEBKAfile. Mevlut Mert Altinas, un fost agent al poliției turce care avea 22 de ani, s-a apropiat din spate de ambasadorul Rusiei, Andrei Karlov, și l-a împușcat de cinci ori pe diplomat în timp ce acesta rostea un discurs la Galeria de Artă contemporană din Ankara. După crimă, individul a strigat: “Noi murim în Alep, voi muriți aici”. Teroristul a adăugat: “Am făcut jurământ de a muri ca martiri…, este un act de răzbunare pentru Siria și Alep. Până când acolo nu va fi liniște, nu veți fi în siguranță. Doar moartea mă va scoate de aici”. Fraza rostită conține fragmente din imnul organizației teroriste Frontul al-Nusra (Jabhat Fateh al-Sham – Frontul pentru Cucerirea Levantului), filiala siriană a rețelei teroriste Al-Qaida.

Nu este clar dacă asasinul era membru al dispozitivului de securitate pus la dispoziție de autoritățile turce pentru protejarea ambasadorului Rusiei sau dacă i se permisese intrarea pentru că era cunoscut.

Presa turcă a relatat că asasinul fusese agent de poliție până în iulie, după care fusese disponibilizat în cadrul anchetei privind tentativa de lovitură de stat care a vizat Administrația Recep Tayyip Erdogan. Conform unor surse, teroristul reușise să intre în Galeria de artă cu o legitimație falsă de polițist.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/grupul-jaish-al-fatah-asociat-cu-al-qaida-si-cu-rebelii-sirieni-revendica-uciderea-ambasadorului-rus-33827.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/grupul-jaish-al-fatah-asociat-cu-al-qaida-si-cu-rebelii-sirieni-revendica-uciderea-ambasadorului-rus-33827-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv