Autor:
Dana Lascu
|
miercuri, 21 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 113 Vizualizari

<!–

–>

Coregraful Viviana German-Potlog a pus în scenă un superb spectacol de Crăciun, la care au participat aproape toți coplașii care-i sunt elevi la orele de dans modern și balet, de la Centrul MiniMe al Fundației „Nadia Comăneci”

Toate melodiile celebre de Crăciun din repertoriul internațional sau cel autohton pe care le-ați auzit vreodată, dar și câteva melodii populare la fel de cunoscute, au răsunat, luni seară, în sala Teatrului de pe Lipscani.

Rând pe rând, au urcat pe scenă nu mai puțin de 135 de dansatori. Cea mai mică dintre ei avea doar doi ani și nouă luni, pe când cea mai mare n-a trecut demult de 9 ani. Papioane roșii și tutu-uri viu colorate și sclipitoare, decorate cu fundițe argintii, aurii, roșii sau verzi au defilat pe scenă în jurul coregrafei care, pentru acești copii, e ca o zână bună.

Cu subtilitate le îndrumă pașii și, deși e balerină cu ștate vechi, stă mereu în stânga scenei, pentru a nu le „fura” din lumina reflectoarelor. Ei, micuții dansatori, sunt soliștii, pe când ea – Vivi – de data aceasta în rol de Crăciuniță-, manevrează cu gingășie, din plan secund, toată povestea.

La un moment dat, chiar a coborât de pe scenă, pentru că, la această a patra ediție a Feeriei, grupele avansate de dans și de balet pe care le instruiește la Centrul Mini- Me al Fundației „Nadia Comăneci”, știu mișcările aproape la fel de bine ca ea. Doar cei mici-mici mai au nevoie de îndrumare, în rest… copiii aceștia minunați „spun” singuri povestea de Crăciun. Cu dans și veselie, pentru că toți, până la ultimul, râd.

Fiecare copil e personaj principal

Ca o tradiție, deja, după ce o grupă urca pe scenă, Vivi ia microfonul și-i pune să se prezinte. Mai timid, unii mai ferm, alții puțin peltic, fiecare copil își spunea numele. Dacă simte că vreunul are emoții, coregrafa zăbovește o secundă în plus cu mâna pe umărul lui, ca să-i dea ceva din siguranța ei. Dacă nu-i trece nici așa, se apleacă în fața lui, îl strânge în brațe, și-i spune simplu „Vivi te iubește”. Iar asta vindecă instant orice! Apoi trece mai departe, plutind printre rândurile ordonante, ca deh, sunt mulți copilași de prezentat. „E extraordinară! O coregrafă cu inima cât zece și o energie incredibilă”, șoptea o mămică emoționată.



Urmărind spectacolul nu poți să nu te gândești la copilăria ta. Toată zbenguiala lor copilăroasă și nevinovată, Vivi reușește s-o transforme în mișcări fine. Vorbim de copilași micuți, unii dolofani și cu obrăjorii încă bucălați. Sunt, apoi, băieței puțin stângaci și fetițe subțirele care par fragile ca un bibelou de porțelan, pe care nu te-ai aștepta să-i vezi făcând mișcări de balet cu o finețe surprinzătoare. Vrei, nu vrei, stând la balcon, începi să dansezi și tu cu ei, și să fredonezi ritmurile din care unele le auzi an de an, încă din copilărie.

Cele mai frumoase „cadouri”

De data aceasta spectacolul s-a numit „Feeria Crăciunului – Feeria Cadourilor”, iar fiecare dansator avea pe umărul stâng o fundă mare, ca și cum ar fi fost „împachetat” cu ea. „Feeria Cadourilor am ales-o pentru că, ce e mai important pentru un părinte decât copilul său?! M-am gândit că fiecare copil e de fapt cel mai frumos cadou pentru părinții lui”, îi explica Viviana German-Potlog unui jurnalist de la o televiziune, care filmase spectacolul. Cât privește copilașii, toți s-au ales cu medalii, dar și cadouri scoase, evident, chiar din sacul lui Moș Crăciun, pentru Vivi și spiridușul ei de nădejde, Iuliana Roca, au reușit să-l convingă pe simpaticul personaj să vină și anul acesta mai devreme, la spectacolul Centrului MiniMe!

Tag-uri:
craciun, teatrul lipscani, nadia comaneci, Centrul MiniMe

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Feeria Crăciunului, la Teatrul de pe Lipscani. Spectacol cu 135 de balerine și o zână bună.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/22-spectacol-coregrafie-evz-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/22-spectacol-coregrafie-evz-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSocial
Autor: Dana Lascu | miercuri, 21 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 113 Vizualizari <!-- --> Coregraful Viviana German-Potlog a pus în...

Preluat de la EVZ