Autor:
Melania Stoica
|
marţi, 20 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 7 Vizualizari

<!–

–>

Vasile Blaga

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, ca Vasile Blaga să rămână definitiv sub control judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, informează Agerpres.

Vasile Blaga a fost trimis în judecată pe 29 noiembrie de DNA Ploieşti, fiind acuzat că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenţei, astfel încât respectiva firmă să obţină contracte cu două companii naţionale. 

“În perioada 2011 – 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale”, declară procurorii. 

Potrivit DNA, Blaga a primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar. 

Tag-uri:
Vasile Blaga, control judiciar, instanta, dosar, ancheta, proces, dna

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vasile Blaga rămâne sub CONTROL JUDICIAR. Decizia este DEFINITIVĂ .

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/blaga-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/blaga-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Autor: Melania Stoica | marţi, 20 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 7 Vizualizari <!-- --> Vasile Blaga Înalta Curte de Casaţie şi...

Preluat de la EVZ