Autor:
Andrei Călin
|
marţi, 20 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 185 Vizualizari

<!–

–>

Mai mulți componenți au „Generației de Aur” au luat masa împreună, marți, și au vorbit despre strategia pe care trebuie s-o abordeze înaintea alegerilor din 2018.

Oameni importanți, care au scris istorie pentru fotbalul românesc, s-au întâlnit, marți seară, și au discutat despre probleme importante legate de fenomen. Gică Popescu, Ioan Ovidiu Sabău, Gică Hagi, Bogdan Stelea, Ilie Dumitrescu, Florin Prunea, Adrian Ilie și Basarab Panduru au stat alături de Cristi Balaj, arbitru care a condus, luni, ultima partidă a carierei. Interesant că Gică Popescu, fost candidat la șefia FRF, i-a avut alături pe Florin Prunea și Ionuț Lupescu, foști coechipieri la națională, dar și foști adversari, în perioada în care cei doi lucrau la „Casa Fotbalului”, în mandatul lui Mircea Sandu. Printre subiectele abordate la întrunirea de marți, a fost și cel al alegerilor FRF, din 2018. Foștii jucători au ajuns la concluzia că trebuie să-și unească forțele, pentru a susține un candidat care să câștige scrutinul, iar în pole-position s-ar afla în acest moment chiar fostul arbitru Cristi Balaj.

„Generatia de Aur, din nou impreuna! Ne-am propus sa ne intalnim in fiecare luna si speram sa fim din ce in ce mai multi de la o reuniune la alta. Alaturi de noi este și Cristi Balaj invitatul nostru special din aceasta seara, pe care il felicitam cu totii pentru intreaga cariera”, a scris Gică Popescu pe contul de Facebook.

Tag-uri:
gică popescu, generatia de aur, mircea sandu, frf, Gică Popescu, Ioan Ovidiu, Gică Hagi, Bogdan Stelea, Ilie Dumitrescu, Florin Prunea, Adrian Ilie, Basarab Panduru, Cristi Balaj, Ionuț Lupescu, Casa Fotbalului, Mircea Sandu

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Generația de Aur” s-a reunit și a discutat despre problemele fotbalului românesc. Gică Popescu a stat la masă cu doi dintre cei mai mari dușmani.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/15578797-1287840667938809-5292553334912402505-n-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/15578797-1287840667938809-5292553334912402505-n-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
Autor: Andrei Călin | marţi, 20 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 185 Vizualizari <!-- --> Mai mulți componenți au „Generației de...

Preluat de la EVZ