loading…

Pilotul Autonet Motorcycle Team, Emanuel Gyenes concurează în perioada 2-14 ianuarie 2017 în cea de a 39-a ediție a Raliului Dakar.

Emanuel Gyenes se va afla la al șaptelea start în Raliul Dakar, care timp de două săptămâni și aproximativ 9.000 de km oferă aventura supremă din sportul cu motor. Dakar 2017 consemnează popasul cu numărul 9 din America Latină al raliului și adaugă în istoria acestuia cea de a 29-a țară pe care o traversează. Este vorba despre Paraguay, a cărui capitală, Asuncion, va găzdui verficările tehnice și startul festiv, conform Mediafax.

Pe 2 ianuarie, tot din Asuncion, se va da și startul în prima din cele 13 etape ale raliului care va totaliza, la categoria moto, 8.818 km (dintre aceștia 4.088 reprezintă lungimea totală a probelor speciale). După Paraguay, se va merge în Argentina, apoi în Bolivia, urmând ca la finalul celor două săptămâni de raliu să se ajungă în Buenos Aires (Argentina).

Potrivit lui Marc Coma, directorul sportiv al Dakar-ului, ediția 2017 va fi cea mai dificilă dintre cele organizate în America de Sud, un rol important în creștera dificultății avându-l altitudinea. Vor fi în total șase etape la peste 3.000 de metri altitudine, prima fiind programată pe 5 ianuarie.

Într-una dintre zile, concurenții de la categoria moto vor ajunge chiar la 4.800 de metri altitudine, iar în alta vor avea prilejul să ruleze pe malul lacului Titicaca (situat la 3.812 m altitudine), cel mai mare lac din America de Sud.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/emanuel-gyenes-va-concura-in-editia-cu-numarul-39-a-raliului-dakar-33780.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/emanuel-gyenes-va-concura-in-editia-cu-numarul-39-a-raliului-dakar-33780-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv