loading…

Finalul de an aduce topuri dintre cele mai diverse, unele dintre ele de-a dreptul haioase, numai bune să smulgă zâmbete acum, în preajma sărbătorilor.

Una dintre marile companii românești care se ocupă cu vânzările online, eMag, a făcut public un top al celor mai amuzante căutări ale clienților pe site-ul magazinului virtual.

Sub genericul “eMAG înțelege orice dialect. La final de an, cele mai trăsnite căutări de pe eMAG strălucesc în lumina reflectoarelor“, căutările sunt grupate pe categorii, în funcție de zona de umor unde se încadrează.

Categoria “Cum se aude așa se scrie” a fost câștigată firesc de un element insidpendabil oricărui posesor de internet la domiciliu, router-ul wireless, numai că el a fost căutat drept “ruter oaierles“.

Au mai primit mențiuni căutări pe care cu greu le-ai recunoaște, precum “hastece oan” (în realitate, telefonul mobil HTC 1), sau “combine side baisaid”, binecunosctele combine frigorifice.

Și mai trăsnită este categoria “În curând pe eMag“, unde “căutătorii” sparg orice barieră. Unii vor “bluză de smeker”, alții caută “husa cu veveriță cu dinții scoși pe afară”, dar există și oameni care au nevoie de “saltea înfășat elefant”.

Marele câștigător este însă cel care își dorește “tricou original Fotbal Club Banesti Urleta“.

La categoria “Cel mai nefericit Typo” sunt taxați cei pre repeziți sau neatenți, care încurcă literele pe tastatură. Așa s-au născut căutări precum “apa de guta”, “fofotapet”, “masini de gayrit” sau “condimente fucks”, dar marele câștigător al secțiunii este “need for peed“, o nefericită transformare a celebrului joc Need for Speed, care în noua formă se traduce prin nevoia de a urina.

Mai avem și categoria “Viața satului”, unde tronează “capcane dihor” și, în general, oamenii au căutat aparate contra dăunătorilor, ca “soluția împotriva melcilor”. La categoria “Știu exact ce caut” premiul cel mare l-a câștigat “sabie de lumină, dar nu de plastic“. Un alt utilizator își dorește un smartphone hibrid, “alcatel pe touch și cu butoane”, iar altul e pus pe distracție și caută “cea mai tare manea”.

Haosul total se instalează când intrăm în zona mărcilor de lux, grupate în categoria “Brandu’ Mare“. “Ceas de damă fosilă” (Fossil), “parfum cristian dihor” (Dior), “gimi cho” (Jimmy Choo) sau “chelvin cline” (Calvin Klein) sunt în umbra fabuloasei căutări și câștigătoare a secțiunii, “cocos sanel” (Coco Channel).

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/cele-mai-jenante-cautari-pe-internet-in-romania-cocos-sanel-sau-ruter-oaierles-33796.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/cele-mai-jenante-cautari-pe-internet-in-romania-cocos-sanel-sau-ruter-oaierles-33796-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv