loading…

O femeie și trei copii au fost loviți, în această după-amiaza, pe o trecere de pietoni din localitatea brașoveană Ghimbav, după ce un șofer nu a acordat prioritate pietonilor, femeie și doi dintre copii ajungând în spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate la trecerea de pietoni, șoferul unui autoturism lovind o femeie însoțită de trei copii, pe trecerea de pietoni, conform Mediafax.

Femeia, și doi dintre copii, cu vârstele de unu și trei ani au fost răniți, iar un copil de șase ani a scăpat fără leziuni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanței Brașov, dr. Adriana Palaghiea, femeia a suferit un traumatism la șold și a fost transportată la Spitalul Județean Brașov pentru îngjijiri. De asemenea, unul dintre copii a fost preluat de un echipaj SMURD și celălalt de o ambulanță, ambii fiind transportați la Spitalul de Copii Brașov.

Poliția din Ghimbav a deschis o anchetă în acest caz, șoferul urmând să fie cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/accident-grav-o-mama-si-trei-copii-au-fost-loviti-de-o-masina-pe-trecerea-de-pietoni-33784.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/accident-grav-o-mama-si-trei-copii-au-fost-loviti-de-o-masina-pe-trecerea-de-pietoni-33784-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv