Autor:
Vlad Teodorescu
| duminică, 30 octombrie 2016 | 6 Comentarii
| 941 Vizualizari

<!–

–>

În două ore peste 280 de mii de alegători şi-au exercitat dreptul la vot

Până la ora 19:00, circa 48% din alegători şi-au exercitat dreptul la vot. Informaţiile sunt prezentate de către Comisia Electorală Centrală (CEC). Doi oficiali români sunt prezenți la Chișinău pentru a monitoriza alegerile prezidențiale. Este vorba de europarlamentarul și purtătorul de cuvânt al PPE, Siegfried Mureșan și senatorul Viorel Badea. Nici SUA nu a stat cu mâinile în sân și l-a trimis pe ambasadorul James Pettit.

UPDATE ora 19,03 – Până la ora 19:00, circa 48% din alegători şi-au exercitat dreptul la vot.

Secţiile de votare sunt deschise până la ora 21.00.

De menționat este că pentru alegerile Preşedintelui Republicii Moldova au fost amenajate 100 de secţii de votare peste hotare, mai multe decât la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

Unde pot vota moldovenii plecați peste hotare: Amplasarea celor 100 de secții de votare internaționale. 

Acestea au fost amenajate în 33 de ţări. 40 de secții vor activa în sediul misiunilor diplomatice, iar altele 60 în alte locaţii determinate din timp.

 Cele mai multe secţii de votare au fost deschise în Italia – 25, în România – 11, în Federaţia Rusă – 8 (cu trei secţii de votare mai multe faţă de scrutinul precedent), în SUA – 7, Franţa – 6, Portugalia şi Spania – câte 4 secţii de votare.

UPDATE ora 18,30 „Sediul consulatului este teritoriul Republicii Moldova. Ei pot să mă aresteze”, a spus Usatîi.

Jurnaliștii RISE Moldova l-au contactat pe acesta și l-au întrebat de ce nu a votat în Consulatul R. Moldova de la Moscova, acesta a răspuns că îi este teamă. „Sediul consulatului este teritoriul Republicii Moldova. Ei pot să mă aresteze”, a spus Usatîi. În urmă cu circa o săptămână, pe numele său a fost emis un mandat internațional de arestare, emis de Judecătoria Centru.  

UPDATE ora 18,20 – S-a închis prima secție de votare.

Din cauza diferenţei de fus orar, această secţie de votare a fost prima care s-a deschis şi respectiv, s-a închis prima. Potrivit CEC, în secțiile de votare din Japonia s-a înregistrat o prezență scăzută: doar 25 de alegători.

Cei mai activi cetățeni ai Republicii Moldova, care astăzi își exercită dreptul la vot în cadrul secțiilor de votare deschise peste hotare au fost înregistrați în:

–           Italia -12.388 

–           România  5.720

–           Federația Rusă 3.429 

De menționat este că, din cauze diferenței de fus orar, secțiile de votare din SUA au fost deschise abia la ora 15:30, ora Republicii Moldova.

UPDATE ora 18,01 – Circa 46% din alegători au votat până la ora 18:00 Informaţiile sunt prezentate de către Comisia Electorală Centrală (CEC).

UPDATE ora 17,19Vlad Plahotniuc și-a exprimat opțiunea de vot

„Am votat aşa cum unii nu pot înţelege de ce aş vota. Am votat aşa cum sunt, nu aşa cum cred unii că sunt. Dacă nu aţi înţeles cum am votat, înseamnă că sunteţi printre cei care au urmărit doar ştirile despre mine, nu şi ştirile cu mine”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Prim-vicepreşedintele PDM a mai spus că speră că mulţi cetăţeni au votat sau vor vota la fel ca el, iar împreună cu viitorul preşedinte se va construi un viitor mai bun pentru ţară. „Ne vedem în turul doi – mai înţelepţi, mai conştienţi de fiecare vot şi poate mai interesaţi de Moldova decât de teme false de campanie”, a spus Vlad Plahotniuc.

UPDATE ora 17,13 Cei mai activi alegători de peste hotare sunt în Italia, România şi Rusia

Până la ora 15.30, în secţiile de votare deschise peste hotare au votat peste 35 de mii de cetăţeni moldoveni. Cei mai activi sunt cei din Italia, România şi Rusia. În cele 44 de secţii de votare din aceste trei state au votat peste 21 de mii de cetăţeni.

Datele au fost prezentate în cadrul unui briefing de presă organizat de Comisia Electorală Centrală. Membrii CEC au menţionat că cei mai activi cetăţeni moldoveni s-au înregistrat la secţiile de votare deschise  în capitala Federaţiei Ruse, Moscova, în capitala României, Bucureşti şi în oralul italian, Padova, transmite IPN.

În acelaşi timp, o prezenţă scăzută a alegătorilor s-a constatat la secţiile de votare deschise în Republica Populară Chineză, unde doar 19 persoane şi-au exercitat dreptul la vot, în Republica Lituania, unde au votat 20 de persoane şi în Japonia, unde la vot au mers doar 25 de persoane.

CEC anunţă că la această oră se deschid secţiile de votare din SUA, oraşele Seattle şi Sacramento. Ţinând cont de diferenţa de fus orar dintre Republica Moldova şi ţările în care au fost deschise secţii de votare, CEC se aşteaptă că în orele următoare se va atesta o participare mai activă a diasporei la scrutinul prezidenţial.

UDATE ora 17,00Până la ora 17:00, circa 43% din alegători şi-au exercitat dreptul la vot. Informaţiile sunt prezentate de către Comisia Electorală Centrală (CEC).

UPDATE ora 16,30 – La Orhei, oamenii sunt îndemnați să NU meargă la vot

Une­le per­soa­ne sus­țin că au exis­tat și inti­mi­dă­ri, bătrâ­nii fiind prac­tic ame­nin­ța­ți că dacă vor vota, li se vor lua car­du­ri­le de la maga­zi­ne­le soci­a­le. Totodată, anunțurile de a boicota alegerile prezidențiale sunt lipite prin mai multe locuri.

UPDATE ora 16,05 Peste 40% din alegători au votat până la ora 16:00

Până la ora 16:00, 1,141,904 de alegători şi-au exercitat dreptul la vot, ceea ce reprezintă 40, 76%. Informaţiile sunt prezentate de către Comisia Electorală Centrală (CEC).

Cea mai mică prezență este în satul Brătușenii Vechi, Briceni, doar 12%. Chișinău: în sector Râșcani, peste 42%, Botanica – 41%, Centru – 41%, Buiucani – 41%, Ciocana – 40%. Peste 3500 alegători din stânga Nistrului au votat. Prezența cea mai mare este atestată în Varnița – peste 2400.

UPDATE ora 15,30 Europarlamentarul Siegfried Mureșan și senatorul Viorel Badea monitorizează alegerile la Chișinău din partea UE

Eurodeputatul va fi prezent la secția de votare de la Universitatea de Stat din Moldova. „La ora 7:00 am participat la deschiderea secției de votare la Universitatea de Stat din Moldova”, a scris Mureșan pe pagina sa de Facebook. În paralel, senatorul Viorel Badea a transmis în cadrul unei sesiuni live pe Facebook că îndeamnă toți tinerii R. Moldova să iasă la urne pentru a-și vota viitorul. „Este foarte necesar ca toți cetățenii R. Moldova să meargă să-și exprime dreptul la vot pentru a avea un viitor cu adevărat demn”, a declarat acesta.

UPDATE ora 15, 01 – Până la ora 15:00, peste un milion de alegători şi-au exercitat dreptul la vot, ceea ce reprezintă 36, 14%. Informaţiile sunt prezentate de către Comisia Electorală Centrală (CEC).

Alegerile prezidenţiale sunt considerate valabile, după ce la urnele de vot s-a prezentat o treime din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale. Către ora 15:00, rata de participare la alegeri a fost de 36,14%, fiind astfel depăşit pragul necesar pentru a declara alegerile valabile, transmite IPN.

UPDATE ora 14, 21 –  Către ora 14.17, rata de participare la alegeri a fost de 33,5%, fiind astfel depăşit pragul necesar pentru a declara alegerile valabile. Vezi aici

UPDATE ora 14,20Vlad Filat și Veaceslav Platon și-au exercitat dreptul de vot

Fostul premier, Vlad Filat, dar și omul de afaceri Veaceslav Platon și-au exercitat astăzi dreptul de vot, la penitenciarul nr.13, acolo unde sunt deținuti cei doi, a fost deschisă o secție de votare.

Cei de la Penitenciare spun că deținuții au fost informați în campania electoarală pentru a face alegerea corectă „Penitenciarul este abonat la ziare și reviste, sunt televizoare, radiouri, prin intermediul bibliotecii se informează deținuții”, declară un membru al Penitenciarului nr.13.

Precizăm că, în fiecare închisoare din țară au fost deschise câte cel puțin o secție de votare. Deținuții care au votat astăzi spun că își doresc o schimbare de la noul președinte.

În cele 17 instituții penitenciare din Republica Moldova au fost repartizate 7103 buletine de vot. Până la această oră au votat circa 900 detinuți.

UPFATE ora 14,17 Coadă la secția de votare de la Paris. Oamenii continuă să vină în număr mare la vot

La sedi­ul Amba­sa­dei R. Mol­do­va la Paris, unde este orga­ni­za­tă secţia de vota­re nr. 1/347, s-au for­mat cozi de zeci de metri. Cu toa­te aces­tea, pro­ce­sul de vot decur­ge nor­mal, fiind nevo­ie de 20-30 de minu­te de aștep­ta­re pen­tru a vota. Potri­vit unui ale­gă­tor de la Paris, unii mol­do­ve­ni care stau la coa­dă spun că au venit de la sute de kilo­me­tri dis­tan­ță.

UPDATE ora 14,16 – Ambasada Republicii Moldova la Roma a solicitat informaţii de la autoritățile italiene cu privire la victimele cutremurului

Cu referire la cutremurul produs azi, 30 octombrie 2016, în regiunea Perugia a Italiei, cu intensitatea de 6,6 grade, Ministerul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova informează că, Ambasada Republicii Moldova la Roma, dar şi Consulatele General din Milano şi cel din Padova deja au solicitat informaţii de la autoritățile italiene cu privire la eventuale victime, cetățeni ai Republicii Moldova. Până în prezent nu au fost înregistrate date ce ar viza printre victime cetăţeni ai Republicii Moldova.

Misiunile diplomatice vor menține legătura permanentă cu autoritățile locale pentru a afla toate detaliile și sunt pregătite să acorde asistență consulară cetățenilor moldoveni. Astfel, în cadrul Ambasadei funcționează o linie telefonică de urgență +393294421091.

Pentru mai multe informaţii, cetăţenii moldoveni pot contacta:

Ambasada Republicii Moldova la Roma

Adresa: str. Francesco Cherubini, 27, 00135 – Roma tel. +3906 45683747, +3906 47881022 Lilia de urgenţă: +393294421091 Email: [email protected]

Consulatul RM la Milano nr.tel. 0039 36745703

Consulatul RM la Padova nr. tel. +39049 856 0420.

Pe teritoriul RM cetățenii pot apela Centrul de Apel al MAEIE la nr.069320221

UPDATE ora 14,15 – 60 de tineri aleg pentru prima dată viitorul țării

În comuna Budești, municipiul Chișinău, la cele două secții de votare, s-au prezentat, la această oră, peste 30 la sută dintre alegători, Primarul comunei, Nina Costiuc, a declarat în EXCLUSIVITATE pentru Evenimentul Zilei că, până în seară, se vor prezenta peste 60% din numărul total de 3.600 cetățeni cu drept de vot. Tot la Budești, azi, pentru prima dată, vor alege viitorul țării 60 de tineri, care au atins majoratul. Dna Costiuc ne-a mai spus că în scurt timp, și Domnia sa își va da votul pentru candidatul preferat. 

UPDATE ora 14,10VIDEO VIRAL pe net: MAIA Sandu, surprinsă de actorul Sergiu Voloc în secția de votare: „Ce facem, îi spargem?”

Actorul Sergiu Voloc a mers în secțiile de votare, acolo unde a luat diverse imagini cu figurile politice importante din R. Moldova se s-au prezentat la vot. Printre ele s-a aflat și candidatul PAS la funcția supremă, Maia Sandu. „Ce facem, îi spargem?”, a fost întrebarea lui Voloc la vederea Maiei Sandu. Aceasta a răspuns: „Spargem sistemul corupt și construim o societate pentru oameni onești și corecți. Ea i-a mai îndemnat pe oameni să iasă la vot pentru a „face ordine în această țară”. Acesta a mai întrebat-o, în glumă, dacă este la curent cu faptul că Dodon a furat cu totul biserica pentru a câștiga acest scrutin. Liderul PAS i-a răspuns că știe că Dodon nu poate câștiga corect și pe forțele proprii.

UPDATE ora 14,00 – Până la ora 14:00, peste 920 de mii de alegători şi-au exercitat dreptul la vot, ceea ce reprezintă 32, 01%. Informaţiile sunt prezentate de către Comisia Electorală Centrală (CEC).

UPDATE ora 13,55 – PRIMUL INCIDENT. Mihai Ghimpu, „retras” din cursa electorală. Ce spune CEC

La o secție de vot din municipiul Chișinău, reprezentanții biroului electoral al secției de votare au dat un buletin de vot în care în dreptul concurentului electoral Mihai Ghimpu era aplicată ștampila retras.

Ştampila „Retras” în dreptul candidatului Mihai Ghimpu a fost aplicată din greşeală pe un singur buletin de vot. Precizarea a fost făcută pentru IPN de către responsabila pentru comunicare a Comisiei Electorale Centrale, Rodica Sârbu, în contextul în care Misiunea de observare a alegerilor Promo-LEX a sesizat că la o secţie de votare din capitală pe mai multe buletine s-a aplicat greşit ştampila „Retras”.

CEC a verificat informaţia, iar ştampilarea greşită a unui singur buletin de vot au confirmat-o şi reprezentanţii Partidului Liberal. Această eroare nu a afectat procesul electoral, a mai spus Rodica Sârbu.

UPDATE ora 13,54 – Secția de votare nr. 117 din Chișinău: 30% din alegători s-au prezentat la vot

UPDATE ora 13,40 –  Cum se votează la Capaclia, Cantemir?

Primarul satului Capaclia, raionul Cantemir, Alexei Busuioc, a declarat pentru EVENIMENTUL ZILEI, că în localitate la el, până la orele 13.00, au votat cca 450 alegători, din numărul total de 1.400. Potrivit lui, se așteaptă că electoratul va fi mai activ spre seară, între orele 17.00-18.00, când sătenii vor veni la secția de votare.

Dl Busuioc ne-a mai declarat că, posibil, să se adune vreo 700 de voturi și că acesta este deja un precedent, înregistrat și la alte alegeri. Una e bună: n-a fost înregistrat niciun incident, chiar dacă cei din zona de sud sunt mai aprinși și la vorbă, și la mânie. 

UPDATE ora 13.00 – Până la ora 13:00, circa 800 de mii de alegători şi-au exercitat dreptul la vot, ceea ce reprezintă 27, 72%. Informaţiile sunt prezentate de către Comisia Electorală Centrală (CEC). Mai mult dintre jumătate de alegători sunt femei. Cei mai mulţi dintre alegători sunt persoane cu vârstele cuprinse între 56 şi 70 de ani, iar cei mai puţini sunt tinerii de 18-25 de ani.

UPDATE ora 12,00. – În primele patru ore de la deschiderea secţiilor de votare, pentru alegerea președintelui Republicii Moldova, peste 635 de mii de cetățeni şi-au exercitat dreptul la vot, ceea ce reprezintă 22, 07%. Informaţiile sunt prezentate de către președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu.

Russu a mai spus că toate secţiile de votare din ţară ( în total 1981 de secţii – n.r.) s-au deschis fără incidente. Sunt create toate condiţiile pentru ca cetăţenii să poată vota.

Mai mult dintre jumătate de alegători sunt femei.

Cei mai mulţi dintre alegători sunt persoane cu vârstele cuprinse între 56 şi 70 de ani, iar cei mai puţini sunt tinerii de 18-25 de ani.

UPDATE ora 11.00 – Către ora 11.00, la urnele de vot s-au prezentat aproape 476 de mii de alegători. Cei mai activi sunt alegătorii din circumscripţia Donduşeni – peste 12,54 % din aceştia au votat, iar cea mai scăzută rată de participare se atestă în UTA Găgăuzia – 7,19 %.

Preşedinta CEC, Alina Russu, a comunicat jurnaliştilor că localitatea cu cei mai activi alegători este Pocrovca din Donduşeni – 41%, iar cu cei mai pasivi e Tătăreşti, raionul Străşeni – aproape 3%. Alina Russu a menţionat că până în prezent nu au fost înregistrate încălcări, iar toate secţiile activează în regim normal. Referindu-se la cutremurul din Italia, produs în această dimineaţă, preşedinta CEC a notat că activitatea secţiilor de votarea din această zonă nu a fost perturbată.

Preşedinta CEC, Alina Russu, a comunicat jurnaliştilor că toate secţiile de votare din ţară s-au deschis fără incidente, în total 1981 de secţii. Sunt create toate condiţiile pentru ca cetăţenii să poată vota.

 51,88% dintre alegătorii care au votat deja sunt bărbaţi, iar 48,12% sunt femei. Cei mai mulţi dintre alegători sunt persoane cu vârstele cuprinse între 56 şi 70 de ani – 39,12%%, iar cei mai puţini sunt tinerii de 18-25 de ani – 5,81%.

Secţiile de votare sunt deschise până la ora 21.00.

SUA monitorizează alegerile de la Chișinău de la fața locul. Ambasadorul Pettit, prezent într-una din secții

Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, a vizitat și el astăzi una din secțiile de votare, aflată în incinta Academiei de Științe a Moldovei. Acesta nu a făcut declarații de presă.

Alegeri prezidențiale și alegeri locale în aceeași zi

Concomitent cu alegerile la funcția de Președinte al Republicii Moldova, au loc alegeri locale noi ale primarilor comunei Iserlia, raionul Basarabeasca, satului Bucuria, raionul Cahul, comunei Gălășeni, raionul Rîșcani și comunei Gălești, raionul Strășeni, precum și referendum local privind revocarea primarului satului Pitușca, raionul Călărași.

Tag-uri:
alegeri prezindentiale, republica moldova, ambasadorul pettit, alina russu, votat, sectii, monitorizeaza, chisinau, prezenta, vot, 2016, alegatori, prezenta la vot, incidente, ambasada, roma, consulat, votare, vlad filat, Veaceslav Platon, viorel badea, Siegfried Mureșan, UE, SUA

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului TEXT LIVE. Republica Moldova – ALEGERI PREZIDENŢIALE 2016: Circa 48% din alegători şi-au exercitat dreptul la vot, până la ora 19:00. SUA și UE monitorizează alegerile de la Chișinău. S-A ÎNCHIS prima secție de votare! .

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/vot-465x390-6.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/vot-465x390-6-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEuropa
Autor: Vlad Teodorescu | duminică, 30 octombrie 2016 | 6 Comentarii | 941 Vizualizari <!-- --> În două ore peste 280 de mii...

Preluat de la EVZ