loading…

Un tânăr a fost la un pas să ardă de viu, după ce a adormit la volan, iar mașina pe care o conducea, în această dimineață, în localitatea argeșeană Călinești, a ajuns pe contrasens, s-a izbit de un copac și a luat foc.

Accidentul a avut loc pe DN 7, drumul vechi dintre Pitești și București, în localitatea argeșeană Călinești.

Șoferul unui autoturism, în vârstă de 23 de ani, din Leordeni, care era singur în mașină, a adormit la volan, scrie Mediafax.

Mașina s-a izbit violent de copac de pe marginea drumului, iar la scurt timp a luat foc. Un participant la trafic l-a ajutat pe șofer să se salveze.

“Eu eram în trafic în momentul în care am văzut mașina, pe dreapta, intrată într-un copac. Ieșea fum de sub capotă. Am oprit și am încercat să să sting focul cu un extinctor. Șoferul apucase să iasă din mașină. Era lângă. L-am dus la ceva distanță de autoturismul care ardea și am sunat la 112. Șoferul, care avea sânge pe față, mi-a spus că a adormit la volan. A intrat pe contrasens, apoi a lovit un tomberon, apoi a intrat cu mașina în copac”, a declarat tânărul care l-a salvat pe șofer.

Două autospeciale cu apă și spumă au intervenit la fața locului și au stins autoturismul care a ars în totalitate.

Pe timpul intervenției pompierilor și echipajului de la SMURD traficul a fost blocat în zonă. Șoferul, care are contuzii în zona feței și toracelui a fost transportat de SMURD la Spitalul Județean Argeș, pentru îngrijiri suplimentare și investigații amănunțite.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/accident-grav-tanar-la-un-pas-sa-arda-de-viu-dupa-ce-a-adormit-la-volan-30892.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/accident-grav-tanar-la-un-pas-sa-arda-de-viu-dupa-ce-a-adormit-la-volan-30892-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv