Un echipaj SMURD a fost implicat într-un accident rutier: două femei au fost rănite
loading…
Un accident rutier grav s-a petrecut într-o intersecție din zona centrală a municipiului Deva, un echipaj SMURD aflat în misiune și un autoturism s-au ciocnit, două persoane fiind rănite.
Accidentul rutier s-a petrecut în această după-amiază în intersecția de la Deva Mall. Șoferul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere unei autospeciale SMURD, care se deplasa la o intervenție și avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, scrie adevarul.ro
Cele două mașini s-au ciocnit în intersecție, iar o femeie din autoturism a fost rănită. Accidentul s-a soldat și cu rănirea gravă a unei femei care aștepta să traverseze strada pe trecerea de pietoni. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Județean de Urgență din Deva.
O anchetă are loc pentru a se stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul rutier, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.