Autor:
Matei Năstase
| sâmbătă, 29 octombrie 2016 | 19 Comentarii
| 914 Vizualizari

<!–

–>

Victor Ponta

Victor Ponta îl atacă din nou pe Klaus Iohannis, de data aceasta prin intermediul facebook-ului. Într-o postare recentă, fostul premier îl ironizează pe actual președinte al României după ce acesta a fost fotografiat la ”Masa Tăcerii”, operă de artă creată de Constantin Brâncuși, aflată în orașul Târgu Jiu.



KLAUS IOHANNIS, SUFOCAT DE IRONII. După ce s-a aşezat la ”Masa Tăcerii”, preşedintele vrea SĂ SE CAȚERE PE ”Coloana Infinitului”. REACŢIILE pe FACEBOOK au devenit virale



”Să ne mirăm? Nu doar Guvernul e al lui – și Brâncuși e tot al lui, și casele din Sibiu, și viloiul de la București, și Mercedesurile noi și blindate, și o să tot aibă și avionul lui! Și, de fapt, toată România e a lui, acum că i-au dat-o ”băieții deștepți”! Nu ai cu cine…”, a scris, revoltat, Victor Ponta pe pagina sa de facebook.

Preşedintele României, Klaus Iohannis a ţinut vineri un discurs la Târgu Jiu şi a folosit această ocazie pentru a realiza câteva fotografii la Ansamblul Monumental ”Calea Eroilor”. Astfel, într-una dintre imagini, liderul de la Cotroceni s-a aşezat la ”Masa Tăcerii”, iar gestul său a devenit viral pe Facebook. Viteza de propagare a fotografiei de la ”Masa Tăcerii”, ironiile şi comentariile la adresa lui Iohannis, amintesc de un alt moment care a fost foarte dezbătut în reţelele de socializare: viralul Cristi Ba Cristi, care a fost de asemenea foarte ironizat la vremea resepctivă. CITEȘTE MAI MULT…

Tag-uri:
victor ponta, atac, klaus iohannis, presedinte, brancusi, baieti destepti, masa tacerii

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului REACȚIA LUI VICTOR PONTA după ce KLAUS IOHANNIS S-A POZAT LA ”MASA TĂCERII”: ȘI BRÂNCUȘI E AL LUI. Cum l-a mai IRONIZAT fostul premier pe președintele României.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/ponta-victor-2-465x390-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/ponta-victor-2-465x390-2-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Matei Năstase | sâmbătă, 29 octombrie 2016 | 19 Comentarii | 914 Vizualizari <!-- --> Victor Ponta Victor Ponta îl atacă din nou...

Preluat de la EVZ