loading…

Gripa sezonieră reprezintă o problemă acută de sănătate publică, ce poate afecta grav persoanele din categoriile vulnerabile (bolnavii cronici, femeile însărcinate, persoanele peste 65 de ani) și poate conduce, în cazuri foarte severe, chiar la deces, avertizează Organizația Mondială a Sănătății.

La nivel global, gripa afectează anual între 5 și 10% dintre adulți și 20-30% dintre copii. În fiecare an, există între 3 și 5 milioane de îmbolnăviri severe de gripă, iar îngrijorător este că numărul anual al deceselor poate ajunge până la 10% din aceste cazuri, variind între 250.000 și 500.000, conform CSID, scrie Mediafax.

La nivel european, în jur de 40.000 de persoane din țările Uniunii Europene mor anual din cauza gripei sezoniere, arată datele Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor. Dintre acestea, aproximativ 90% sunt persoane cu vârsta de peste 65 de ani, în special cele cu o stare precară de sănătate.

– Din 107 cazuri de deces confirmate cu gripă, 106 (99,06%) nu fuseseră vaccinate împotriva gripei –

În România, în sezonul 2015-2016, dintre cei care s-au îmbolnăvit de gripă, mai mult de jumătate (55.5%) au avut nevoie de spitalizare, arată un raport al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) .

Din cazurile de îmbolnăviri de gripă care au necesitat internare, cele mai multe au fost înregistrate în rândul persoanelor peste 65 de ani – 69.6% dintre acestea au fost spitalizate.

Tot în sezonul 2015-2016, în țara noastră au avut loc 107 decese confirmate cu virus gripal, de 2,7 ori mai multe față de sezonul precedent, în contextul în care rata vaccinării antigripale, în populația generală a fost de 3,2%7. De altfel, din cele 107 cazuri de deces confirmate cu gripa, 106 nu fuseseră vaccinate împotriva gripei, mai arată datele CNSCBT.

– Cele mai vulnerabile categorii de persoane la îmbolnăvire cu gripă –

Vaccinarea antigripală este cea mai bună metodă de protejare împotriva gripei și a complicațiilor pe care le poate cauza, atrage atenția Organizația Mondială a Sănătății.

De aceea, administrarea vaccinului împotriva virusului gripal, înaintea fiecărui sezon, este recomandată mai ales persoanelor celor mai expuse îmbolnăvirii:

• Bolnavii cronici (cei cu boli cardiovasculare, pulmonare, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, obezitate morbidă, infecții cu virusul HIV);

• Femeile însărcinate (în orice stadiu al sarcinii);

• Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani;

• Personalul medical.

Persoanele cu probleme medicale cronice sunt mult mai vulnerabile în contact cu virusul gripal, față de populația adultă generală. În cazul în care contactează virusul gripal, aceștia prezintă un risc crescut de a dezvolta complicații grave, cum ar fi pneumonia, întrucât sistemul lor imunitar este deja slăbit și au un risc mare de spitalizare, astfel că Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală înaintea fiecărui sezon.

– Complicațiile gripei în timpul sarcinii –

În cazul femeilor însărcinate, riscul de îmbolnăvire de gripă, într-o formă severă, crește după primul trimestru de sarcină. Sarcina determină anumite modificări temporare în sistemul imunitar, iar viitoarea mamă este mai vulnerabilă în fața bolii. Gripa poate să provoace, în cazul femeilor însărcinate, chiar naștere prematură sau nașterea unui copil cu o greutate sub cea normală.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă vaccinarea antigripală femeilor însărcinate, această măsură fiind sigură în toate etapele de sarcină.

– Vârstnicii și personalul medical, mult mai expuși riscului de îmbolnăvire –

Și persoanele cu vârsta peste 65 de ani au un risc ridicat de contactare a gripei, de spitalizare și de apariție a complicațiilor din cauza slăbirii sistemului imunitar. Aproximativ 80-90% dintre cazurile de decese asociate gripei se produc în rândul persoanelor din acestă categorie de vârstă, avertizează Organizația Mondială a Sănătății, care subliniază rolul preventiv al vaccinării anuale împotriva gripei.

Fie că este vorba despre medici, asistenți medicali sau infirmiere, personalul care lucrează în spitale, clinici, cabinete medicale este mult mai expus infecțiilor gripale, în comparație cu populația generală, având în vedere că intră în contact cu pacienți sau colegi de la care pot contacta sau cărora le pot transmite boala. Din acest motiv, vaccinarea profesioniștilor din sectorul medical este indicată în fiecare an, fiind o măsură de protejare nu doar a sănătății proprii, ci și a pacienților, care sunt mai vulnerabili în fața gripei, atrage atenția Organizația Mondială a Sănătății.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/peste-99-dintre-decesele-confirmate-cu-virus-gripal-in-2015-inregistrate-la-persoane-nevaccinate-30861.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/peste-99-dintre-decesele-confirmate-cu-virus-gripal-in-2015-inregistrate-la-persoane-nevaccinate-30861-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv