loading…

Franța își asumă responsabilitatea pentru trimiterea în lagăre de concentrare a mii de romi în timpul regimului de la Vichy, instituit în cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat președintele francez Francois Hollande, citat de site-ul postului de televiziune France 24.

”A venit ziua ca adevărul să fie spus”, a afirmat Hollande în cadrul primei vizite prezidențiale la lagărul de concentrare al romilor, cu ocazia unei ceremonii de comemorare în localitatea Montreuil-Bellay, din centrul Franței, notează Mediafax.

”Franța recunoaște suferințele popoarelor nomade care au fost închise în lagăre de concentrare și își recunoaște responsabilitatea pentru aceasta”, a adăugat președintele francez.

Romii au fost persecutați în timpul Holocaustului, asemenea evreilor. Potrivit estimărilor, în timpul celui de-al Doilea Război mondial în lagărele franceze au decedat între 220.000 și 500.0000 de persoane rome.

Regimul de la Vichy este un sistem de guvernare fascist instituit după înfrângerea Franței de Germania, în 1940. Acesta a fost suspus în totalitate guvernării naziste și a fost înlăturat de la putere în anul 1944, în momentul în care forțele aliate și generalul Charled de Haulle au eliberat Franța și au stabilit un Guvern provizoriu.

Între 6.000 și 6.500 de romi au fost închiși în 31 de lagăre, cel mai mare din acestea fiind cel din Montreuil-Bellay, unde peste 2.000 de persoane au fost trimise între noiembrie 1941 și ianuarie 1945. Aproximativ o sută dintre aceștia au murit.

Persoanele considerate oficial fără adăpost din Nantes erau de asemenea trimise în lagărul Montreuil-Bellay.

Unele persoane rome au rămas în lagărele franceze până în anul 1946.

Peste 500 de persoane au participat la ceremonia de comemorare a romilor decedați în lagărele de concentrare din Franța, inclusiv câțiva supraviețuitori.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/francois-hollande-recunoaste-genocidul-romilor-intreprins-de-franta-in-al-doilea-razboi-mondial-30877.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/francois-hollande-recunoaste-genocidul-romilor-intreprins-de-franta-in-al-doilea-razboi-mondial-30877-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv