loading…

Jucătoarele de tenis Bethanie Mattek (SUA) și Lucie Safarova (Cehia) s-au calificat, astăzi, în finala probei de dublu din cadrul Turneului Campioanelor de la Singapore, după ce au trecut în penultimul act de perechea franceză Caroline Garcia/Kristina Mladenovic, scor 6-3, 7-5.

Partida a durat o oră și 29 de minute. Franțuzoaicele au reușit primele break-ul, în chiar primul game, dar Mattek și Safarova au egalat imediat și au mai reușit un break în game-ul al optulea. În setul doi, Garcia și Mladenovic au condus cu 4-1 și 5-2, dar adversarele au reușit cinci game-uri consecutive, pentru a închide meciul la serviciu, potrivit Mediafax.

Bethanie Mattek și Lucie Safarova au reușit de două mai multe break-uri decât adversarele și au câștigat 69 de puncte, în comparație cu cele 56 ale echipei Caroline Garcia/Kristina Mladenovic, principalele favorite la trofeu.

În urma acestui rezultat, Mattek și Safarova conduc cu 3-1 la întâlnirile directe. Garcia și Mladenovic mai pierduseră finalele de la Beijing și Openul Statelor Unite, pentru a câștiga în ultimul act la Charleston.

Bethanie Mattek (31 de ani, locul 5 WTA) și Lucie Safarova (29 de ani, locul 6 WTA) au fost cotate cu a treia șansă la câștigarea trofeului de la Singapore și au o serie de 18 victorii consecutive în circuitul WTA de dublu (cu trofee în 2016 la Miami, Openul Statelor Unite, Wuhan și Beijing).

În finala Turneului Campioanelor, Mattek și Safarova vor juca împotriva învingătoarelor din partida Ekaterina Makarova/Elena Vesnina (ambele din Rusia), favorite 4 – Martina Hingis/Sania Mirza (Elveția/India), favorite 2.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/dublul-bethanie-mattek-lucie-safarova-s-a-calificat-in-finala-turneului-campioanelor-de-la-singapore-30850.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/dublul-bethanie-mattek-lucie-safarova-s-a-calificat-in-finala-turneului-campioanelor-de-la-singapore-30850-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv