loading…

Noaptea trecută, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-au prezentat pentru a ieși din țară, șapte persoane, patru bărbați și trei femei, călătorind cu un microbuz marca Volkswagen înmatriculat în Bulgaria.

La controlul efectuat asupra autoturismului polițiștii de frontieră au descoperit ascuns deasupra unui bagaj, aflat între două persoane de pe scaunele din spate, un copil acoperit cu o patură, potrivit Poliția de Frontieră Română.

La cercetări s-a stabilit că minorul, în vârstă de numai 1 lună, era însoțit de părinții săi, care au declarat că l-au ascuns pe acesta deoarece doreau să ajungă în Italia și nu au avut timpul necesar pentru a-i face documente de călătorie.

Polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor în cauză și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat și complicitate la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/bebelus-ascuns-de-parinti-sub-o-patura-pentru-a-fi-scos-din-tara-30862.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/bebelus-ascuns-de-parinti-sub-o-patura-pentru-a-fi-scos-din-tara-30862-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv