Autor:
Carmen Vintilă
| vineri, 28 octombrie 2016 | 0 Comentarii
| 10 Vizualizari

<!–

–>

16-10/iohannis_6-465×390

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul privind promulgarea Legii referitoare la venitul minim de incluziune, prin care se prevede acordarea unui “beneficiu de asistenţă socială” familiilor şi persoanelor singure aflate în dificultate.

Ajutorul de incluziune se va acorda persoanelor sau familiilor cu un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei, însă pentru persoana singură cu vârsta de cel puţin 60 de ani – limita este de 300 de lei. “În acest caz, se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferenţa dintre suma de 260 de lei pe membru de familie şi venitul realizat de familia respectivă în fiecare lună”, se arată în actul normativ. 

În cazul familiei biparentale se acordă pentru fiecare copil câte 107 lei şi maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii, iar în cazul familiilor monoparentale se acordă câte 120 de lei pentru fiecare copil, dar maximum 480 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii. 

Pentru familiile cu venituri cuprinse între 260 şi 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii), în cazul familiilor biparentale, şi câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii) în cazul familiilor monoparentale. 

Legea mai prevede că suplimentul pentru locuire se acordă diferenţiat, în funcţie de tipul de combustibil utilizat, şi că vor primi acest ajutor familiile care au un venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună. 

Persoanele fără adăpost beneficiază de venitul minim de incluziune numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc. 

Acces gratuit la Monitorul Oficial 

Tot astăzi, Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii potrivit căreia cetăţenii vor avea acces gratuit permanent la varianta electronică a Monitorului Oficial – părţile I şi II, începând din 1 iunie 2017. 

Potrivit actului normativ pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, Regia Autonomă ”Monitorul Oficial” va pune la dispoziţia tuturor utilizatorilor formatul tipărit contra cost, iar formatul electronic, partea I şi partea a II-a, în mod gratuit, permanent, în varianta pentru citire. 
 

Tag-uri:
Klaus Iohannis, legi, promulgate, Monitorul oficial, ajutor social, familii

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului LEGI IMPORTANTE promulgate de Klaus Iohannis. Sprijin FINANCIAR pentru familii .

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/iohannis_6-465x390-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/iohannis_6-465x390-3-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Carmen Vintilă | vineri, 28 octombrie 2016 | 0 Comentarii | 10 Vizualizari <!-- --> 16-10/iohannis_6-465x390 Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi...

Preluat de la EVZ