loading…

Italia va bloca adoptarea bugetului Uniunii Europene pe anul 2017 în cazul în care țările est-europene vor continua să refuze acceptarea de refugiați conform cotelor obligatorii stabilite de Comisia Europeană, avertizează premierul italian Matteo Renzi.

“Dacă țările est-europene, care se dezvoltă cu ajutorul banilor noștri, nu acceptă refugiați conform sistemului convenit, noi vom bloca prin veto viitorul buget al Uniunii Europene”, a declarat miercuri Matteo Renzi, citat de site-ul agenției Reuters.

“Anual, Italia are o contribuție de 20 de miliarde de euro la bugetul UE, dar primește înapoi doar 12 miliarde; acesta este un dezechilibru, este corect ca toată lumea să contribuie”, a subliniat Renzi, conform ANSA.

“Dacă Ungaria, Cehia și Slovacia ne fac morală pe tema imigrației, dar nu ne ajută, vrând doar banii noștri, în 2017 Italia trebuie să susțină Guvernul pentru a spune că acest lucru nu mai poate continua”, a insistat Renzi, citat de Corriere della Sera.

Teoretic, Italia nu are niciun drept de veto prin care să poată bloca adoptarea bugetului UE. Deciziile privind bugetul se iau de obicei în unanimitate, dar pot fi luate și prin majoritate calificată dacă nu se poate ajunge la unanimitate.

Săptămâna trecută, Matteo Renzi a cerut Uniunii Europene să inițieze proceduri de sancționare a țărilor central și est-europene care nu acceptă imigranți extracomunitari în cadrul sistemului de distribuire pe cote stabilit de Comisia Europeană. În contextul polemicilor cu Uniunea Europeană pe tema deficitului bugetar al Italiei, Matteo Renzi a subliniat că Guvernul de la Roma respectă reglementările comunitare, astfel că nu ar fi necesară declanșarea vreunei proceduri de sancționare. “Legea bugetului italian respectă în totalitate regulile europene, dar, dacă UE vrea să ne ofere sugestii ori semnalări, ascultăm. În privința procedurii de sancționare, așteptăm. Dar așteptăm ca UE să le aplice în cazul țărilor care au promis că vor accepta distribuirea imigranților, dar nu au respectat promisiunea”, a afirmat Mateo Renzi, pledând pentru suspendarea finanțării UE în cazul țărilor membre care nu primesc refugiați.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiați extracomunitari ajunși în spațiul UE. România, Cehia, Slovacia și Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranților conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiați.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/renzi-italia-va-bloca-bugetul-ue-pe-anul-2017-daca-tarile-est-europene-nu-primesc-refugiati-30699.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/renzi-italia-va-bloca-bugetul-ue-pe-anul-2017-daca-tarile-est-europene-nu-primesc-refugiati-30699-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv