Autor:
Dodo Romniceanu
| miercuri, 26 octombrie 2016 | 4 Comentarii
| 3251 Vizualizari

Fondatorul formaţiei pop ”Dead Or Alive”, excentricul muzician Pete Burns, a murit în urma unui infarct la vârsta de 57 de ani. Artistul avea peste 300 de operaţii estetice, care îi modificaseră complet fizionomia, iar presa occidentală relatează că acesta ar fi fost motivul mai multor afecţiuni cu care fusese diagnosticat în ultima parte a vieţii.

“Sper că atunci când voi avea 80 de ani, Dumnezeu nu o să mai recunoască”, spunea Burns recent. Peste câteva zile urma să lanseze un nou album.

Moartea sa a fost confirmată pe Twitter de către managerul său: “Anunţăm cu mare durere că dragul nostru Pete Burns (de la Dead or Alive) a murit subit, ieri, în urma unui masiv atac de cord”.

 “Familia şi toţi prietenii sunt devastaţi de pierderea acestei stele speciale. A fost un adevărat vizionar, un suflet talentat şi frumos. Le va lipsi tutoror celor care l-au iubit şi au apreciat tot ce era el şi toate amintirile frumoase pe care ni le-a dăruit. Va trăi veşnic în amintirile noastre”, a mai precizat managerul artistului într-o postare care a urmat anunţului mortuar propriu-zis.

Potrivit Daily Mail, Burns a admis recent că îşi făcuse peste 300 de intervenţii chirurgicale numai la nivelul feţei. Nu era mulţumit de rezultat şi credea că ăsta ar fi motivul depresiei sale şi a unor afecţiuni cu care fusese diagnosticat ulterior.

Admitea că ajunsese să semene cu monstrul lui Frankenstein, dar spunea că va continua să apeleze la esteticieni până va atinge perfecţiunea fizică.

“Cred că am peste 300 de operaţii estetice. Sper ca atunci când voi avea 80 de ani şi voi ajunge sus, Domnul să nu mă mai recunoască”, glumea Burns.

Născut în Cheshire, în urmă cu 57 de ani, dintr-un tată din Liverpool şi o mamă din Germania, supravieţuitoare a Holocaustului, Burns spunea că a avut parte de o copilărie neobişnuită şi o educaţie neconvenţională. Mama sa era alcoolică şi a încercat de mai multe ori să-şi pună capăt zilelor pe când Burns era copil.

“Raportat la normele convenţionale, nu a fost o mamă în accepţiunea largă a termenului, dar a fost, în mod cert, cea mai bună fiinţă în compania căreia m-am aflat vreodată.. Şi ştiu că avea un plan special pentru mine. Mă numea Steluţa ei şi intuia că m-am născut cu ceva special” a mai declarat artistului, potrivit The Guardian.

A abandonat şcoala de băieţi ndin Liverpool la vârsta de 14 ani, după ce fusese convocat în biroului directorului “fără sprâncene, roşcovan şi cu un singur cercel uriaş”. S-a angjat apoi într-un magazin de discuri din oraş, unde a şi pus bazele primei sale formaţii, Mystery Girls, care a susţinut un singur concert. Alături de Mike Percy, Steve Coy şi Tim Lever, Burns a înfiinţat, în 1980, trupa Dead Or Alive, care avea să-i aducă celebritatea, mai ales datorită hitului You Spin Me Round.

Însă nu doar muzica l-a făcut cunoscut, ci şi stilul său androgin. Purta adesea haine de dama şi spunea că nu dă doi bani pe ce crede lumea despre genuri. “Am fost crescut într-o atmosferă de libertate totală şi creativitate. Societatea este cea care impune tot felul de constrângeri”, spunea Burns. Mare ecou a avut în 2006 şi apariţia sa în reality show-ului Celebrity Big Brother.

Între 1978 şi 2006 a fost căsătorit cu Lynne, o coafeză, pe care a părăsit-o pentru a-şi uni destinele cu Michael Simpson, bărbatul cu care îşi înşelase soţia.

Tag-uri:
Pete, Pete Burns, operatii estetice Pete Burns, a murit Pete Burns, Dead Or Alive, You Spin Me Round, Pete Burns bio

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A murit artistul care îşi modificase înfăţişarea pentru a nu mai fi recunoscut de Dumnezeu. Avea peste 300 de operații estetice faciale şi dorea să mai facă pentru a atinge perfecţiunea. GALERIE FOTO.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/4_18-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/4_18-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Dodo Romniceanu | miercuri, 26 octombrie 2016 | 4 Comentarii | 3251 Vizualizari Fondatorul formaţiei pop ”Dead Or Alive”, excentricul...

Preluat de la EVZ