loading…

Madison Keys a dispus de Dominika Cibulkova, din Slovacia, în două seturi, 6-1, 6-4, astăzi, într-o partidă din Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore.

Madison Keys, locul 7 în ierarhia WTA și debutantă la WTA Finals, unde este favorită N.6, s-a impus după o oră și cinci minute. Dominika Cibulkova este locul 8 WTA și a șaptea favorită, notează Agerpres.

În primul meci al zilei din Grupa Roșie, românca Simona Halep, numărul 4 mondial și a treia favorită, a fost învinsă de germanca Angelique Kerber, liderul mondial, cu 6-4, 6-2.

Kerber are acum două victorii din tot atâtea meciuri în Grupa Roșie și este lider, după ce duminică a învins-o în trei seturi, 7-6 (5), 2-6, 6-3, pe Dominika Cibulkova.

Halep a câștigat duminică primul meci, 6-2, 6-4 cu Madison Keys.

Halep și Keys au câte o victorie și o înfrângere (setaveraj 2-2), iar Cibulkova a pierdut ambele meciuri (setaveraj 1-4). 

Joi, în ultimele meciuri din Grupa Roșie, Halep o va întâlni pe Cibulkova, iar Kerber va primi replica lui Keys.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/madison-keys-a-invins-o-pe-dominika-cibulkova-la-turneul-campioanelor-30630.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/madison-keys-a-invins-o-pe-dominika-cibulkova-la-turneul-campioanelor-30630-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv