loading…

Polițistul nu trebuie să-i arate șoferului niciun de document. Certificatele metrologice ale radarului și ale etilotestului sau imaginile înregistrate de aparatul care măsoară viteza se pot cere doar atunci când se ajunge în instanță.

“Polițistul nu este obligat să informeze contravenientul cu privire la cadrul legal în baza căruia acționează într-un anumit post sau itinerar de patrulare. Agentul constatator nu este obligat să prezinte contravenientului un act privind identitatea, întrucât o persoană fizică nu are competența de a legitima un polițist (…)”. (sursă: comunicatul Direcției Rutiere)

De altfel, șoferii au multe obligații și puține drepturi. Conducătorul trebuie să stea în mașină și să pună la dispoziție toate actele ce-i sunt cerute. Are, însă, dreptul de a nu semna procesul verbal. Dacă totuși o face, nu înseamnă că își recunoaște fapta. În termenul legal de 15 zile documentul poate fi contestat în instanță, scrie digi24.ro.

Opt din zece contestații sunt respinse de judecători ca neîntemeiate. De cele mai multe ori, șoferii invocă motive absurde. Spun că nu li s-a explicat ce au greșit sau că agentul care l-a amendat nu s-a prezentat.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/ce-nu-au-dreptul-sa-le-ceara-politistilor-soferii-trasi-pe-dreapta-30597.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/ce-nu-au-dreptul-sa-le-ceara-politistilor-soferii-trasi-pe-dreapta-30597-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv