Autor:
Daniel Teodoreanu
| luni, 24 octombrie 2016 | 0 Comentarii
| 48 Vizualizari

Vava Suresh, omul care sărută moartea zâmbind.

Nu există om în India care să nu fi auzit de Vava Suresh, stăpânul cobrelor şi al tuturor şerpilor. Născut în 1974, indianul şi-a descoperit la 12 ani pasiunea pentru unii dintre cei mai veninoşi şerpi ai planetei. Atunci se plimba pe drum, a descoperit o cobră, a atins-o cu un băţ, s-a jucat cu ea şi a luat-o acasă, unde a ţinut-o într-un borcan până l-a descoperit mama lui.

Anii au trecut, iar atracţia pentru şerpi a devenit şi mai puternică. În prezent, militantul pentru conservarea mediului înconjurător şi expertul în şerpi este foarte apreciat pentru munca lui. Se estimează că Vava Suresh a capturat şi a salvat mai mult de 35.000 de şerpi în cariera lui inedită. De asemenea, acesta a fost muşcat de 300 de ori de cei mai veninoşi dintre ei şi de 3.000 de ori de alţi şerpi care nu reprezintă vreun pericol pentru viaţa oamenilor.

În total, stăpânul veninoşilor a fost foarte aproape de moarte de şase ori, din cauza muşcăturilor cobrelor. Doar aparatele medicale şi destinul favorabil l-au ajutat să trăiască. În 2013, eroul Indiei i-a atras atenţia chiar Prinţului Charles, care, cu ocazia unei vizite la Kerala, a fost uimit de faptele acestuia. Celebritatea dobândită în India l-a adus pe Vava Suresh şi în atenţia celebrei televiziuni Animal Planet, care i-a oferit o emisiune asemănătoare cu aceea pe care a avut-o regretatul Steve Irwin.

Ce spune Suresh despre activităţile pe care le are în aproape fiecare zi? Conform thehindu.com, acesta spune că este foarte ocupat. Solicitat şi de oamenii simpli, care găsesc şerpi în casă, dar şi de jurnaliştii indieni, Suresh şi-a stabilit priorităţile: “Dacă primesc prea multe telefoane, le programez. Dacă un şarpe este într-o casă, merg acolo prima oară. Dacă este în interiorul unui zid, le spun să mai aştepte. Asociez şerpii cu divinitatea. Mediul în care trăiesc şerpii este distrus şi de aceea ei ajung în casele oamenilor.”

Sursa foto: klyker.com

Alte GALERII FOTO care CONŢIN IMAGINI UIMITOARE din toată lumea

India şi NEBUNIA TOTALĂ DE PE STRĂZI. Ce se întâmplă aici VINE DIN ALTĂ GALAXIE şi te face să RÂZI CU LACRIMI la toate imaginile l Foto galerie DE NEUITAT

Tag-uri:
Vava Suresh, Vava Suresh serpi, Vava Suresh cobra, Vava Suresh India, India Vava Suresh, cobra india, india cobra, printul charles, Vava Suresh printul charles, animal planet, Vava Suresh animal planet, india, india indieni, indieni, mancare indiana

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vava Suresh, omul care SĂRUTĂ MOARTEA ZÂMBIND. Povestea ştiută de PRINŢUL CHARLES şi de cei de la ANIMAL PLANET l Foto galerie.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/vava-suresh-omul-care-saruta-moartea-zambind-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/vava-suresh-omul-care-saruta-moartea-zambind-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Daniel Teodoreanu | luni, 24 octombrie 2016 | 0 Comentarii | 48 Vizualizari Vava Suresh, omul care saruta moartea zambind ...

Preluat de la EVZ