Autor:
Gabriel MihaiFeri Predescu | luni, 24 octombrie 2016 | 1 Comentarii
| 558 Vizualizari

ÎPS Teodosie

ÎPS Teodosie s-a prezentat în fața magistraților în dimineața de luni, 24 octombrie, iar judecătorii urmau să analizeze contestația depusă împotriva controlului judiciar.

UPDATE.  Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au decis ca ÎPS Teodosie să rămână sub control judiciar numai pentru acuzația  de ”prezentare de declarații și documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene”. Pentru celălalt cap de acuzare, luarea de mită, înaltului prelat i se ridică măsura controlului judiciar. 


UPDATE. Oficial-Decizie Curtea de Apel Constanța 

Încheiere  – “În baza art. 213 alin. 6 Cod procedură penală admite plângerea formulată de petentul – inculpat Petrescu Teodosie împotriva ordonanţei nr. 230/P/2016 din data de 17.10.2016 dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, în sensul înlăturării din conţinutul ordonanţei de luare a măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Petrescu Teodosie  a infracţiunii de luare de mită prev. de art.  prev. de art. 289 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Menţine celelalte dispoziţii ale ordonanţei de luare a măsurii preventive a controlului judiciar, în măsura în care nu contravin prezentei încheieri.
În baza art. 275 alin.  Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 24.10.2016”

Imediat după decizia Curții de Apel Constanța, Arhiepiscopia Tomisului a trimis un comunicat de presă

„Urmare a deciziei Curții de Apel Constanța în care ÎPS Teodosie,  Arhiepiscopul Tomisului, rămâne sub control judiciar doar în cauza subvențiilor APIA la ferma Nazarcea, precizăm următoarele:
Această decizie constituie doar un prim pas pentru lămurirea faptului că atât IPS Teodosie,  cât și Arhiepiscopia Tomisului, nu fac altceva decât să slujească fără abatere lui Dumnezeu și oamenilor.
Avem încrederea că, în cazul penal instrumentat de procurori, se vor lămuri acuzațiile rămase în cel mai scurt timp și așteptăm ca procurorii să retragă de îndată acuzațiile și măsura preventivă a controlului judiciar”.

Înalt Preasfințitul Teodosie s-a prezentat luni al Curtea de Apel Constanța, iar judecătorii i-au analizat contestația depusă împotriva controlului judiciar.

Înaltul prelat a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de procurorii DNA de fraudă cu fonduri europene și de luare de mită.  După ce a ieșit din sala de judecată, IPS Teodosie a făcut prima declarație pentru jurnaliști: ”Acum am avut ocazia să-mi susțin nevinovăția pentru cele incriminate. Faptele nu exisă. Şi am întrebat, cui foloseşte să umilească Biserica? Pe mine personal, nu mă afectează că sunt acuzat pe nedrept, dar afectează Biserica, pentru că reprezint Biserica. Probele se vor dovedi că de fapt nu s-au găsit. Avocaţii pot să spună mai multe“.

Maria Vasâi, avocata care-l apără pe IPS Teodosie, a spus că ”procurorii s-au pripit când au decis măsura controlului judiciar”.

Pentru luarea de mită există înregistrări care arată că IPS Teodosie refuză cu vehemență să o primească. Este vorba de cei 500 de euro. În ceea ce privește obținerea fondurilor europene, este, de fapt, o autosesizare a procurorilor DNA în urma unui reportaj transmis de o televiziune centrală, care nu a dat realitatea din teren. Banii s-ar fi dat pe suprafața cerută, și nu pe cele 350 de hectare cât are ferma de la Nazarcea. Televiziunea respectivă a prezentat numai suprafețele nelucrate. Ar trebui văzute cramele fermei unde sunt mii de sticle de vin cu producția fermei. Voi merge la DNA pentru a depune toate documentele care atestă tot ce a declarat clientul meu în fața judecătorilor”.

Maria Vasâi, apărătorul Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului a mai confirmat, pentru EVZ, că pentru luarea de mită a existat un denunțător iar pentru celălalt cap de acuzare, autosesizarea procurorilor DNA nu ar avea nimic concret la bază.
„Este autosesizare cu privire la aceste fonduri de la APIA către Nazarcea şi este altă sesizare care nu este fundamentată pe nimic concret, numai pe o anchetă jurnalistică care distorsionează adevărul în scop jurnalistic. Nu confundăm o anchetă judiciară care trebuie să se bazeze pe documente. Nu să pornească la o acuzaţie penală fără nici un document judiciar. Avem un denunţător în ceea ce priveşte această posibilă faptă de corupţie, iar ea nu este credibilă nici măcar pentru procurori. Biserica nu face plângeri, iar apărarea noastră va fi de a lămuri în mod activ procurorul. Vrem să ne apărăm şi nu altceva!“

Tag-uri:
ÎPS Teodosie, control judiciar, TOmis, Teodosie, înalt prelat, inalt preasfintit, Arhiepiscopia Tomisului, televiziune, scandal, enoriasi, Curtea de Apel

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului UPDATE ÎPS Teodosie a CONTESTAT controlul judiciar și a SCĂPAT de o acuzație: ”Acum am avut ocazia să-mi susțin nevinovăția”. Avocat: ”Acuzele DNA se bazează pe un reportaj publicat de o televiziune”.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/ips-teodosie-465x390-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/ips-teodosie-465x390-2-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Autor: Gabriel Mihai,  Feri Predescu | luni, 24 octombrie 2016 | 1 Comentarii | 558 Vizualizari ÎPS Teodosie ÎPS Teodosie s-a prezentat...

Preluat de la EVZ