loading…

Peste o sută de preșcolari de la o grădiniță din Calafat sunt testați de medici pentru a se stabili dacă au tuberculoză, după ce înrgijitoarea unității de învățământ a fost diagnosticată cu această boală.

Cazul a fost semnalat la o grădiniță cu program prelungit, structură a Școlii Gimnaziale “Gheorghe Brăescu“ din Calafat, potrivit Mediafax.

Îngrijitoarea unității de învățământ a ajuns la spital cu TBC, iar acum preșcolarii care au luat contact cu ea sunt testați pentru a se stabili dacă au fost infectați.

“Directoarea m-a informat că îngrijitoarea a fost diagnosticată cu TBC și i-am spus să informeze de urgență Direcția de Sănătate Publică. S-a decis testarea copiilor care au intrat în contact cu îngrijitoarea și s-a făcut dezinfecția sălilor sub supravegherea autorizată a celor de la DSP. (…) Sunt 113 copii în total. Vom verifica dacă îngrijitoarea respectivă a luat contact și cu bucătăria, dacă avea asta în fișa postului și toate cele ce decurg”, a declarat inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Lavinia Craioveanu.

Testarea preșcolarilor este efectuată de medicii Dispensarului de Pneumoftiziologie din Calafat, potrivit doctorului Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Dolj.

“S-a decis ca toți contacții, membri ai familiei și cei de la serviciu, să fie testați. Vor fi efectuate aceste examinări în cursul zilei de astăzi și mâine (luni și marți – n.r.)”, a spus purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Dolj.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/ancheta-la-o-gradinita-dupa-ce-o-ingrijitoare-a-fost-diagnosticata-cu-tbc-30541.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/ancheta-la-o-gradinita-dupa-ce-o-ingrijitoare-a-fost-diagnosticata-cu-tbc-30541-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv