Autor:
Razvan Gheorghe
| luni, 24 octombrie 2016 | 0 Comentarii
| 0 Vizualizari

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni că premierul Dacian Cioloş îşi păstrează şi după desemnarea sa drept candidat al liberalilor pentru funcţia de prim-ministru statutul de independent politic, precizând că este decizia acestuia ce va face după alegerile parlamentare.

“Ce se va întâmpla după 11 decembrie depinde foarte mult de rezultatul partidelor politice angajate în competiţia electorală, de majoritatea care va fi creată în Parlament după alegeri, inclusiv decizia noastră de a-l avea pe Dacian Cioloş premier desemnat poate fi concretizată în funcţie de acea majoritate parlamentară. Nu ştiu ce decizii de natură politică va lua, dacă se va înscrie, nu se va înscrie într-un partid politic, nu este decizia mea, este decizia strict a prim-ministrului, însă niciodată PNL nu a luat decizii în funcţie de cine este prim-ministru la un moment dat sau altul. Cred că este relevant să avem un scor bun în alegeri, avem un Congres pe statut ca şi celelalte partide politice. După alegeri, toate partidele politice îşi fac alegeri. Vom vedea ce se va întâmpla atunci. (…) Categoric că prim-ministrul îşi păstrează statutul de om independent politic. Este opţiunea noastră de a susţine un tehnocrat acum ca prim-ministru”, a afirmat Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat, cu privire la absenţa miniştrilor actualului Cabinet de pe listele PNL pentru parlamentare, că este opţiunea partidului să aibă candidaţii pe care îi doreşte şi pe care îi consideră foarte buni.

Alina Gorghiu a subliniat că desemnarea lui Cioloş ca premier din partea PNL nu are ca şi condiţie eliminatorie nevoia carnetului de partid.

“Nu este niciun fel de condiţie statutară, ba dimpotrivă respectăm cu toţii cuvântul pe care Dacian Cioloş l-a dat în faţa electoratului, anume acela de a nu se înscrie într-un partid politic până la terminarea mandatului asumat de prim-ministru al României. Ce va face după, cred că este mai sănătos să lăsăm timpul să treacă şi vom vedea la momentul respectiv dacă opţiunea sa este una de a se înscrie într-un partid politic sau nu. (…) Important în acest moment este faptul că prin platforma ‘România 100’ am reuşit să generăm acest parteneriat între PNL şi prim-ministrul Dacian Cioloş. Este premisa necesară, nu ştiu dacă şi suficientă, vom vedea la alegeri, pentru a da dreptei toate ingredientele de care are nevoie pentru a câştiga alegerile parlamentare”, a adăugat liderul PNL.

Alina Gorghiu a spus că PNL doar când se situa la 12% avea “locomotive”.

“Când vorbeşti despre un partid de peste 30%, cu peste 1.000 de primari, vorbeşti de un cumul de valori care tractează PNL, vorbeşti de o echipă care legitimează şi programul de guvernare şi politica pe care PNL o face”, a spus preşedintele PNL, citată de Agerpres, întrebată dacă Cioloş poate fi considerat o locomotivă pentru PNL în campania electorală.

Gorghiu a spus că nu au fost luate decizii privind implicarea lui Cioloş în campanie, dar că se va discuta despre acest subiect.

Tag-uri:
Alina Gorghiu, Dacian Ciolos, ONL; premier, independent politic, locomotive politice, locomotiva

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Alina Gorghiu: „Premierul Dacian Cioloş îşi păstrează statutul de independent politic. PNL avea LOCOMOTIVE când era la 12%!”.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/ciolos_6-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/ciolos_6-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Razvan Gheorghe | luni, 24 octombrie 2016 | 0 Comentarii | 0 Vizualizari Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni...

Preluat de la EVZ