loading…

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat astăzi că va propune în Biroul Politic Național ca Dacian Cioloș să fie candidatul partidului pentru funcția de premier.

“Dacian Cioloș va fi propunerea pe care astăzi o voi face colegilor mei, care își vor exercita votul. Procedura este, conform statutului, nefinalizată astăzi pentru că un Consiliu Național trebuie să formalizeze decizia din BPN”, a spus Gorghiu, înainte de ședința conducerii PNL.

Liderul PNL a precizat că Dacian Cioloș și-a dat acceptul pentru această propunere, potrivit antena3.ro.

Ea a adăugat că premierul nu se va înscrie în niciun partid politic. “Domnia sa a ales să rămână acea persoană care își respectă angajamentele până la finalizarea mandatului, lucru care nu ne încurcă, nu mai are mult, nu ne deranjează, ba dimpotrivă suntem perfect de acord că are obligația să-și respecte cuvântul până la finalizarea mandatului de prim-ministru, așa cum și-a asumat la începutul acestuia”, a spus președintele PNL.

Gorghiu a explicat că nu există niciun impediment din punctul de vedere al Statutului PNL pentru a desemna o persoană care nu este membră a partidului drept candidat al liberalilor pentru poziția de prim-ministru.

“Nu se știe ce va rezerva viitorul, dar nu este o problemă statutară această desemnare, ba dimpotrivă este în spiritul și în litera dispozițiilor din Statutul PNL”, a adăugat liderul partidului.

Ea a spus că nu a discutat cu Cioloș despre o prezență a acestuia la mitingul liberalilor care ar urma să aibă loc pe 5 noiembrie, dar nu exclude această posibilitate.

Gorghiu a precizat totodată că nu a discutat cu Dacian Cioloș în legătură cu participarea acestuia la campania electorală.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/alina-gorghiu-il-voi-propune-pe-dacian-ciolos-in-biroul-politic-national-al-pnl-drept-candidatul-partidului-pentru-functia-de-premier-30553.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/alina-gorghiu-il-voi-propune-pe-dacian-ciolos-in-biroul-politic-national-al-pnl-drept-candidatul-partidului-pentru-functia-de-premier-30553-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv