loading…

Un copil de 13 ani a murit, iar trei tineri au fost răniți într-un accident petrecut, în această dimineață, pe DN 2 E 85, la intrarea în municipiul Buzău dinspre Ploiești, șoferul autoturismului fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Doinița Mihalache, accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 3.30, pe DN 2 E 85, la intrare în Buzău.

Un șofer de 23 de ani, din localitatea Florica, circula dinspre Urziceni către Buzău, iar la un moment dat, a scăpat mașina de sub control, a intrat pe contrasens, a traversat incinta unei reprezentanțe auto din zonă, unde a distrus un panou publicitar de mari dimensiuni, dar și gardul proprietății. În cele din urmă, autoturismul s-a oprit în incinta unei stații peco din zonă.

În urma accidentului, un băiat de 13 ani care se afla în mașină a murit, iar șoferul și doi pasageri, în vârstă de 20 de ani, au fost grav răniți, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale, informeaza 

Conform Poliției, șoferul care a provocat accidentul era sub influența alcoolului, etilotestul indicând o alcoolemie de 0, 56 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar pentru ucidere din culpă și vătămare din culpă și continuă cercetările.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/accident-grav-un-copiil-de-13-ani-a-murit-din-cauza-unui-vitezoman-beat-foto-30513.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/accident-grav-un-copiil-de-13-ani-a-murit-din-cauza-unui-vitezoman-beat-foto-30513-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv