Autor:
Dana Lascu
| sâmbătă, 22 octombrie 2016 | 0 Comentarii
| 38 Vizualizari

Programul national de vaccinare cuprinde 9 vaccinuri, care se fac, pe rând, începând din primele zile de viață, până la vârsta de 14 ani.

Ultimul buletin informativ publicat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, de la Institutul Național de Sănătate Publică, arată că, la nive național, anul acesta s-au înregistrat 786 de cazuri de rujeolă, dintre care, din nefericire, trei s-au soldat cu decese. Și, din păcate, numărătoarea continuă. „Suntem o țară care ocupă un loc fruntaș în topul neîncrederii în vaccinare, la care se adaugă și discontinuitățile în aprovizionarea cu vaccinuri”, atrage atenția, președintele Asociației Pro Imunizare, Dr. Anca Drăgănescu.

Din cele 786 de cazuri, în județul Mureș au fost diagnosticate 176, în Arad – 132, iar în Bistrița – 128. Urmează, Cluj cu 90 de cazuri și Timiși cu 82. Cele mai multe cazuri de rujeolă, 359 – au fost diagnosticate în rândul copiilor cu vârsta între 1 și 4 ani, iar alte 145 la bebeluși de până la 1 an.

Conform programului național obligatoriu de vaccinare, ROR – vaccinul anti rujeolă, oreion și rubeolă, se face la vârsta de 12 – 15 luni. Cea de-a doua doză – rapelul- se administrează, de regulă, la începerea școlii, până la vârsta de 7 ani, deși poate fi realizată chiar și la 3 luni de la prima imunizare.

Raportându-ne la contextul actual, în care acoperirea vaccinală a scăzut alarmant şi România se confruntă cu o epidemie de rujeolă, s-a conturat mai mult că oricând necesitatea unei discuţii realiste şi argumentate despre vaccinare că act de prevenţie responsabil. În cadrul celei de-a cincea ediţii a Forumului Naţional STOP GRIPĂ – eveniment dedicat prevenţiei prin vaccinare – experţi români şi din străinătate, reprezentanţi ai societăţii civile şi, nu în ultimul rând, reprezentanţi ai Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară, au formulat încă odată o opinie comună în ce priveşte necesitatea existenţei unui cadru legal care să reglementeze vaccinarea în România.

Rujeola, o boală prevenibilă prin vaccinare

Aflându-ne în mijlocul epidemiei de rujeolă declarată la nivel naţional de către Ministerul Sănătăţii la finalul lunii octombrie a acestui an, medicii şi-au exprimat încă odată îngrijorarea în ce priveşte gravitatea acestei boli în absenţa vaccinării.

„Pojarul rămâne o importantă cauză de morbiditate şi mortalitate la copii, în ciuda faptului că este o boală prevenibilă prin vaccinare. În anul 2014 au fost declarate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 114.900 decese datorate acestei afecţiuni, la nivel global, marea majoritate la copiii sub 5 ani. Altfel spus, 314 decese în fiecare zi sau 13 decese la fiecare oră. Vaccinarea împotriva bolii a dus la o scădere a ratei de îmbolnăvire de 79% între anii 2000-2014,” a declarat Conf. Univ. Dr. Oana Falup Pecurariu, Preşedinte al Societăţii Române de Boli Infecţioase Pediatrice şi membru în Comitetul Executiv al Societăţii Europene de Boli Infecţioase Pediatrice (ESPID).  

La nivel mondial, în anul 2014, 85% dintre copiii erau vaccinaţi cu o doză de vaccin anti-rujeolic până la vârstă de 12 luni în cadrul programelor de imunizare naţională, faţă de anul 2000 când doar 73% dintre copii erau vaccinaţi. În cei 14 ani a fost posibilă prevenţia unui număr de 17 milioane de decese datorate pojarului, făcând acest vaccin unul dintre cele mai performanţe din punct de vedere al sănătăţii publice mondiale, spun medicii.

Conf. Univ. Dr. Oana Falup Pecurariu a punctat în cadrul Forumului Stop Gripă şi importanța schemelor naţionale de vaccinare încă din anul 1940, an în care s-a luat decizia de implementare pe scară largă a vaccinurilor.  

„Sistemele de sănptate publică din toate țările europene urmăresc protecția majorității populației. Senzaţia comunităţilor care se opun vaccinării este aceea că individul va fi sacrificat pentru majoritate. Cele mai eficiente sisteme sanitare vor avea politici sanitare care respectă atât individul cât şi comunitatea şi nevoile acesteia”, a precizat Conf. Univ. Dr. Oana Falup Pecurariu.

Specialiştii au adus în discuţie şi beneficiile vaccinării împotriva poliomielitei, o altă boală gravă ce poate determina sechele invalidante pentru tot restul vieţii. În contextul scăderii acoperirii vaccinale sub 60% şi apariţia unor noi cazuri de boală foarte aproape de România, la graniţa cu Ucraina, nu mai departe de toamna anului trecut, medicii au menţionat încă odată importanța imunizării prin vaccinare.  

„Aş vrea să nu uităm campania de vaccinare antipolio din România din 1996, când au fost vaccinaţi peste 2,5 milioane de copii sub 5 ani cu vaccin polio oral. Părinţii şi comunitatea au înţeles beneficiile şi nu au refuzat vaccinarea,” a menţionat Conf. Univ. Dr. Daniela Piţigoi, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”.  

Asigurați accesul la vaccinare!

Preşedintele Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicină de Familie (AREPMF), Dr. Valeria Herdea a adresat o serie de mesaje decidenţilor, societăţii civile şi personalulului medical, în ce priveşte accesul la vaccinare, sintetizate în „10 paşi simpli ai prevenţiei în faţă bolilor infecţioase prevenibile prin vaccinare”.

„O ţară bogată investeşte în prevenţie, o ţară săracă investeşte în tratament. România ar trebui să scape de ideea că suntem o ţară săracă. Sunt convinsă că există bani şi pentru vaccinuri şi pentru nutriţie, pentru toate nevoile grave din sistemul medical. Muncă zilnică cu pacientul nu este uşoară, însă acel moment în care barieră de frică în ce priveşte vaccinarea este depăşită, prin înţelegerea clară a protecţiei oferite de vaccin, aduce cea mai frumoasă răsplată. Avem nevoie să existe vaccinuri conform prevederilor Calendarului de Vaccinare şi asigurate în flux continuu! Mă mândresc că sunt medic de familie. Am nevoie de sprijinul dumneavoastră, al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe pentru a avea un proces de vaccinarea 100% funcţional”, a declarat Dr. Valeria Herdea.  

Puteți viziona AICI un film realizat de părinţi care vorbesc despre vaccinare, aceşti fiind şi medici.

Scăderea numărului de copii vaccinaţi în România reprezintă un semnal de alarmă atât pentru specialişti, cât şi pentru autorităţi. Opinia comună formulată de specialişti indică încă odată necesitatea informării corecte şi obiective a părinţilor, aceştia trebuind să conştientizeze şi să îşi asume riscurile la care îşi expun copiii în lipsa vaccinării.

„Nu vreau să las capul în jos. Suntem o ţară care ocupă un loc fruntaş în topul neîncrederii în vaccinare, la care se adaugă şi discontinuităţile în aprovizionarea cu vaccinuri. Cred că ar trebui să ne gândim la obligativitatea campaniilor de informare şi la existenţa unui cadru legislativ. Vaccinarea este un act medical responsabil pe care care trebuie să ni-l asumăm împreună: medici, părinţi, autorităţi”, a declarat preşedintele Asociaţiei Pro Imunizare, Dr. Anca Drăgănescu.

Tag-uri:
Rujeolă, vaccin, poliomielită, vaccinare, rubeola, oreion, Herdea, Draganescu, Pitigoi, Matei Bals, infectioase, epidemie, Sănătate Publică, Oana Falup, Comitetul Executiv, Forumului Stop, Valeria Herdea, Pro Imunizare, Anca Drăgănescu, Pro vaccinare

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 786 de cazuri de rujeolă. Cele mai multe în Mureș, Arad și Bistrița. E o boală care poate fi evitată prin vaccinare!.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/15-vaccin-shutterstock-179680481-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/15-vaccin-shutterstock-179680481-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSanatate
Autor: Dana Lascu | sâmbătă, 22 octombrie 2016 | 0 Comentarii | 38 Vizualizari Programul national de vaccinare cuprinde 9 vaccinuri,...

Preluat de la EVZ