Autor:
Ana Petrescu
| vineri, 21 octombrie 2016 | 0 Comentarii
| 1 Vizualizari

Alina Gorghiu

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a povestit, vineri, la Timişoara, momente din campania door to door pe care a făcut-o în 2008, din care a apărut filmuleţul în care un copil nu a vrut să îi deschidă uşa temându-se de hoţi. Ea a spus că a primit zacuscă şi dulceaţă de la oameni, a rămas blocată în lift şi a deblocat-o o persoană, cu o andrea, dar şi că nişte copii au dat cu bulgări în ea şi colegii ei şi au căzut pe gheaţă.

Șefa liberalilor a povestit cum a apărut în spaţiul public filmuleţul din campania electorală din 2008, în care încearcă să convingă un copil să îi deschidă uşa la apartament. 

Gorghiu a spus că ”la unii oameni politici autoironia funcţionează, iar la alţii, nu, ci doar partea cu hoţii le e caracteristică mai puternic”.

”E un filmuleţ postat de mine, pe blogul personal, cu echipa mea”, a arătat Alina Gorghiu, afirmând că a mers din casă în casă, în Sectorul 5 şi a vorbit mult cu locuitorii din acel sector.

”Am mâncat zacuscă, apoi mi s-a pus şi dulceaţă. Am stat să mă joc cu copilul, ca mama să îmi facă cafeaua. Am mulţi prieteni în Sectorul 5”, a mai spus Alina Gorghiu.

Ea a povestit că în timpul campaniei electorale a trecut prin mai multe peripeţii. ”Am rămas blocaţi şi în lift vreo oră şi cu andreaua ne-a deblocat cineva, la etajul opt. Au şi aruncat cu nişte bulgări, nişte copii, în noi, şi am căzut pe gheaţă”, a precizat ea.

Gorghiu a ţinut să precizeze că filmuleţul cu copilul care a refuzat să-i deschidă uşa a fost postat de ea pe blogul personal, însă a fost folosit de adversarii politici.

”E foarte bine că l-au folosit, pentru că arată că Alina Gorghiu chiar a făcut campanie electorală”, a afirmat ea, precizând că se bucură de faptul că acel copil a avut inspiraţia să nu deschidă uşa unor străini.

Alina Gorghiu a adăugat că, ”dacă dacă s-ar duce acum, copiii ar spune clar că nu deschid pentru că le este teamă că domnul X sau Y din PSD o să vină să le fure bastonaşele şi cerculeţele de pe caietul de dictando”

”O să preţuiesc acel moment, m-am întâlnit cu părinţii copilului şi am schimbat impresii. Mi-aş dori să îl întâlnesc pe cel care acum este adolescentul care atunci a spus că nu vrea să deschidă”, a mărturisit Alina Gorghiu.

Liderul PNL a arătat că este păcat că unii nu înţeleg că momentele de onestitate contează mai mult decât  o campanie în care plăteşti să viralizezi un film în care te lauzi că ai prins-o pe furiş pe Gorghiu, a mai spus aceasta, promiţând că va posta mai multe filmuleţe din campanie, inclusiv de  la Timişoara, când va face door to door. 

Tag-uri:
Alina Gorghiu, pnl, campanie electorala

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PERIPEȚIILE Alinei Gorghiu din CAMPANIA electorală | VIDEO.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/alina-gorghiu-465x390-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/alina-gorghiu-465x390-3-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Ana Petrescu | vineri, 21 octombrie 2016 | 0 Comentarii | 1 Vizualizari Alina Gorghiu Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a povestit,...

Preluat de la EVZ