Autor:
Ion Cristoiu
| vineri, 21 octombrie 2016 | 2 Comentarii
| 3577 Vizualizari

Ion Iliescu

Ion Cristoiu abordează în Gândul de Joi de pe blogul său redeschiderea Dosarelor Revoluției și Mineriadelor, declarându-se cunoscător al cazului despre care au curs râuri de cerneală în presă. Jurnalistul este de părere că redeschiderea Dosarului Revoluției are toate șansele să obțină un final în care să fie stabilită responsabilitatea pentru cele petrecute.

 Ion Cristoiu urmărește traseul dosarului deschis în ’90, care a tot fost amânat și pe baza căruia s-au depus sute de plângeri atât împotriva României, cât și a legilor care reglementau clasarea dosarului. Prin compararea celor două documente, Ordonanţa nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016 şi Hotărîrea ICCJ din 13 iunie 2016, Ion Cristoiu ajunge la concluzia că Armata, care la momentul decembrie 1989 deținea controlul situației, este de vină pentru „actul de terorism”, concluzie care contrazice flagrant teza lui Ion Iliescu, cea a „vidului de putere de după 22 decembrie 1989”, variantă foarte dragă fostului președinte pentru că-l scotea din orice culpă.

Pe 13 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţe a confirmat redeschiderea Urmăririi Penale în Dosarul nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare- dispusă prin Ordonanţă nr. 692/ C2/2016 din 5 aprilie 2016, emisă de Procurorul general al Parchetului de pe lîngă ICCJ, la vremea respectivă Bogdan Licu.

Ştirea, difuzată de întreaga presă, a fost însoţită de aprecierea, în multe cazuri expusă în titlu: S-a redeschis Doarul Revoluţiei!

Au trecut de atunci patru luni. Un timp despre acest Doar nu s-a ştiut mai nimic.


FOTO: Ion Cristoiu 



În ultima vreme, el a intrat în atenţia presei prin declaraţia lui Klaus Iohannis din 7 octombrie 2016, potrivit căreia, în urma unei audienţe la Cotroceni a Asociaţiei 21 decembrie l-a convocat pe procurorul general pentru a-i solicita rezolvarea cu celeritate a Dosarelor Revoluţiei şi Mineriadelor.

Mă număr printre cei care au scris şi vorbit despre Dosarul Revoluţiei din ianuarie 1990 pînă acum. Am fost primul jurnalist român care a pus la îndoială, în februarie 1990, tezele oficiale FSN şi ale lui Ion Iliescu despre 22 decembrie 1989. Am scris şi publicat numeroase articole despre aşa-zişii terorişti.

I-am luat mai multe interviuri tv lui Atanasie Stănculescu, unul reprodus ca document în Historia.

Era de aşteptat să mă dau peste cap ca să pun mîna pe cele două documente, Ordonanţa nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016 şi Hotărîrea ICCJ din 13 iunie 2016.

După ce le-am citit, miam dat seama c-a meritat strădania. Noua redeschidere a Dosarului Revoluţiei are toate şansele (dacă ancheta se va desfăşura corect şi cu hărnicie) să stabilească penal dar şi istoric Responsabilitatea pentru Măcelul terorist.

În perioada 22-27 decembrie 1989, România nu a fost o pradă a „vidului de putere”, ci a lui Ion Iliescu

Timp de 26 de ani, Dosarul Revoluţiei, deschis în prima parte a lui 1990, a fost închis şi deschis de numeroase ori, rupt în bucăţi prin disjungere, reunit iar și iar rupt în bucăți.

În mai 2011, la plîngerea Asociației 21 decembrie condusă de Teodor Mărieș, România a fost condamnată la CEDO pentru tărăgănarea Dosarului Revoluției.

Pe 27 februarie 2014,la Parchetul de pe lîngă ÎCCJ, Secția Parchetelor Militare, se înregistrează dosarul nr11/P/2014.

Pe 14 octombrie 2015, Secția Parchetelor Militare, clasează Dosarul.

Pe 23 octombrie 2015, Parchetul General dă Ordonanța nr. 11/P/ 2014 prin care Dosarul se clasează.

Deși împotriva acestei decizii se înregistrează la ÎCCJ nu mai puțin de 280 de plîngeri, dosarul rămîne clasat.

Pe 23 mai 2016, România e din nou condamnată la CEDO. De înțeles, Autoritățile redeschid Dosarul.

Noua redeschidere desfiinţează Ordonanţa din 23 octombrie 2015, atacînd-o în punctul ei principal: Aprecierea perioadei de după 22 decembrie 1989 numită şi „după fuga lui Nicolae Ceauşescu”.

Dosarul viza responsabilitatea penală a noilor conducători ai României de după 22 decembrie 1989 în măcelul rămas în istorie sub denumirea de Teroriștii din decembrie 1989.

Principala cauză a clasării dosarului o regăsim întro motivare care preia automat teza lui Ion Iliescu, susținută timp de peste două decenii (m-am numărat printre adversarii acestei teze încă din februarie 1990, cînd am publicat O după amiază cu mai multe întrebări), a vidului de putere de după fuga lui Nicolae Ceaușescu.

Moartea a peste o mie de oameni, distrugerile făcute după 22 decembrie 1989 erau explicate prin faptul că, pînă pe 27 decembrie 1989 România n-a fost condusă de nimeni.

Comunicatul dat de Parchetul General în ziua de 23 octombrie 2015 reia pe scurt argumentarea din Ordonanța de clasare a dosarului:

„În ceea ce priveşte perioada cuprinsă între 22.12.1989 şi sfârşitul anului 1989 s-a reţinut că acesta a fost caracterizată prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos.

Dacă până la momentul în care fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a părăsit sediul C.C. al P.C.R., forţele de ordine au acţionat, în baza ordinelor şi măsurilor dispuse de factorii politici şi militari, împotriva manifestanţilor care demonstrau pentru înlăturarea regimului comunist, libertate şi democraţie, după acest moment, în condiţiile în care euforia generală privind victoria revoluţiei a fost urmată în scurt timp de o stare de teamă privind posibilitatea revenirii lui Nicolae Ceauşescu la conducerea ţării, cu ajutorul unor forţe fidele, nu a mai existat o acţiune a organelor statului împotriva manifestanţilor ci o acţiune comună îndreptată, conform percepţiei create, împotriva unor elemente contrarevoluţionare, care acţionau împotriva voinţei întregii populaţii.

O brambureală perfect organizată

În acest context, pe fondul lipsei de cooperare şi coordonare, iniţiativele unor militari şi civili de a pătrunde în anumite imobile ori de a verifica acoperişurile unor clădiri, fără încunoştinţarea celorlalte forţe aflate în zonă, au creat derută şi reprezentări greşite, cu consecinţa deschiderii focului concentrat şi producerii a numeroase victime. De asemenea, starea de oboseală şi stres acumulată a afectat aprecierea lucidă şi obiectivă a realităţii înconjurătoare, existând situaţii în care dispozitive militare, mixte, ori civile au deschis, cu uşurinţă, focul asupra unor imobile, inclusiv asupra unor autoturisme aflate în deplasare care nu au oprit la filtrele organizate, în condiţiile existenţei doar a unor bănuieli neverificate că s-ar fi efectuat focuri de armă din direcţia imobilelor sau autoturismelor respective. Pe fondul aceleaşi stări de oboseală şi stres, au existat şi situaţii în care s-au executat focuri de armă între militari din incinta aceleiaşi unităţi sau între unităţi militare.”

Două documente de importanță crucială

Făcînd rost de cele două documente – Ordonanța și Hotărîrea ÎCCJ, -voi reda mai jos un fragment senzațional din Motivarea Hotărîrii, fragment care susține teza – corespunzătoare adevărului istoric – că Armata stăpînea evenimentele după 22 decembrie 1989 și că, în consecință, Armata de atunci e răspunzătoare de fenomenul Teroriștii din decembrie 1989:

”Potrivit declarației martorului Dumitrescu Ionel (colonel inginer, Ofițer I în cadrul UM 02348 – Secția de înzestrare cu materiale tehnice a Consiliului Politic Superior al Armatei, avînd ca atribuții asigurarea cu tehnică de propagandă la inamic a UM 02487 (război psihologic și asigurare cu tehnică de propagandă și cultură – televizoare, aparate radio, amplificatoare de putere, magnetofoane – pentru întreg Ministerul Apărării Naționale), în noaptea de 22/23.12.1989, acesta a fost chemat la Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, la adjunctul pentru telecomu nicații al ministrului, Stelian Pintelie. Martorul s-a deplasat la minister unde a discutat inițial numai cu Stelian Pintelie despre necesitatea gestionării corespunzătoare a problematicii telecomunicațiilor pentru toată România în general, pentru toate unitățile militare ale Ministerului Apărării Naționale și crearea unor circuite de rezervă care să fie folosite ca „rezervă caldă” în cazul în care circuitele cunoscute și folosite în mod obișnuit ar fi fost întrerupte. „Arăt faptul că se ținea legătura telefonic prin TO (n.n. – telefon operativ), scurt guvernamental (SG), scurt militar 4 (patru) cifre (telefoanele MI), telefoanele de oraș obișnuite în Ministerul Apărării Naționale cu Televiziunea, Radio, Comitetul Central.

Am constituit la sediul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor un nucleu de coordonare a problematicii telecomunicațiilor. Din acest loc m-am deplasat la Comandamentul Trupelor de Transmisiuni care era în Calea Știrbei Vodă, la UM 02415. Am luat legătura cu colonelul Nicolae Popescu, care era comandantul trupelor de transmisiuni, cu care aveam o relație personală foarte bună și i-am adus la cunoștință ce am discutat la Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, precum și faptul că trebuia să gestionăm comunicațiile pe linie militară. El și-a dat acordul cu privire la această propunere și i-a chemat pe colonelul inginer Cerbu Nicolae, maior inginer Ilie Florinei și colonelul inginer Benea Valeriu, cărora le-a adus la cunoștință decizia de a prelua sub control total comunicațiile militare și civile, acestea din urmă nefiind în acel moment sub controlul militarilor.

Comunicațiile au funcționat perfect!

Toți cei prezenți au fost de acord cu această decizie stabilind ca fiecare din ei să stabilească relații cu omologii lor civili din Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor. Menținerea în funcțiune a comunicațiilor teritoriale civile și militare dinainte de fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu a permis asigurarea transmiterii ordinelor spre structurile militare și cele civile aflate în subordinea Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor și în general ținerea sub control a întregii situații. Din ordinul ministrului adjunct Stelian Pintilie și cu acordul meu au fost izolate din punct de vedere al comunicațiilor unitățile de securitate, cele de miliție și structurile PCR.

Din ordinul lui Pintelie Stelian s-a dat ordin ca din data de 22.12.1989 să se întrerupă legăturile telefonice ale securității, atît în București, cît și în cele 41 de direcții de comunicații județene.

Pentru a preveni izolarea unităților militare ale Ministerului Apărării Naționale au fost asigurate legături telefonice pe circuite construite atunci sau pe circuite aflate pe cablurile instalate și care deja se aflau în funcțiune.

Astfel s-au asigurat comunicațiile unităților Ministerului Apărării Naționale cărora le-am pus la dispoziție legături de comunicații care nefiind cunoscute nu puteau fi nici întrerupte , nici supravegheate.

Depoziția martorului a fost susținută și de generalul de brigadă (r) inginer Stelian Pintelie (adjunct al ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor), inginerul Andrei Chirică (ministrul Comunicațiilor), generalul de divizie Nicolae Popescu (secretar de stat la Oficiul pentru probleme Speciale al Guvernului), general de brigadă (r) inginer Ionel Dumitrescu (șeful Direcției Telecomunicații Militare), colonel (r) inginer Mircea Andrievici (comandantul UM 02487 București), Ilie Florinei (inginer angajat civil al UM 02415 București, Comandamentul Transmisiunilor, cu atribuții în asigurarea funcționării legăturilor de telecomunicații pentru comandament și organele centrale ale Ministerului Apărării Naționale, respectiv MApN, Marele Stat Major, departamente, cît și legăturile interurbane de telecomunicații ale unităților militare din țară), Dafinescu Victor (locțiitor comandant Companie Stat Major UM 01210 București). (…)

Începînd cu 22 decembrie 1989, cînd, practic, structurile de Securitate au fost desființate și întregul sistemul de comunicații a intrat sub controlul armatei, nu se mai poate invoca existența unor informații eronate decît în situația în care acestea erau transmise/acceptate cu bună știință.

Unele unităţi militare, precum şi Marile Unităţi ale armatei, aveau în structura lor subunităţi sau grupe de cercetare în adîncime şi diversiune, care puteau să efectueze prin oameni special antrenaţi diverse acţiuni de informare, necesare pentru elaborarea planului de acţiune.

Un astfel de exemplu este Batalionul 404 Cercetare în Adîncime prin Paraşutare, subordonată Direcţiei de Informaţii a Armatei din Marele Stat Major al Armatei. În decembrie 1989 acest batalion a fost implicat nemijlocit pentru asigurarea cu date și informaţii a factorilor militari decizionali. Efectivele unităţii au desfăşurat acţiuni specifice culegerii de informaţii prin observare în Timişoara, iar după 22 decembrie au executat misiuni de pază şi apărare a unor obiective militare strategice.

Nu există la dosarul cauzei jurnalele acţiunilor de luptă ale acestor unităţi.

În afară de aceste unităţi specializate în culegerea de informaţii. Armata mai dispunea de sistemul de informare direct-ierarhic a tuturor evenimentelor deosebite sau a oricăror alte aspecte ce se apreciau de către comandanţi ca necesare a fi informate.

Pavel Coruţ, fost şef al Biroului Contrainformaţii din DIA, a arătat în faţa Comisiei Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 că Direcţia de Informaţii a Apărării avea o reţea secretă special destinată „teritoriului vremelnic ocupat”: „În afară de Securitate, pe teritoriul României se afla şi Reţeaua 246 a Direcţiei de Informaţii a Marelui Stat Major, despre care bănuiesc că v-a vorbit amiralul Dinu Ştefan. Reţeaua 246 internă a fost creată în 1975 pentru a preveni invadarea României fără posibilitate de ripostă. Invadarea putea să fie din orice direcţie. Nu s-a făcut împotriva unui inamic anume. După evenimentele din 1968, cînd tensiunile dintre România şi URSS au fost mari, s-a luat hotărîrea ca pe întreg teritoriul românesc să se creeze grupuri speciale de cercetaşi care să rămînă pe teritoriul vremelnic ocupat, sub conducerea unei rezidențe şi, în caz de ocupare, să desfăşoare activităţi de culegere de informaţii şi de transmitere către Marele Stat Major. Aceasta era reţeaua 245. Ea era condusă de rezidenţi din Direcţia Informaţii – Secţia a II-a, prin ofiţeri activi în rezidenţă, ori cercetaşi rezervişti din rîndul ofiţerilor, subofiţerilor şi sergenţilor. În 1989, în timpul evenimentelor, este singurul organ informativ care a rămas neafectat, pentru că Securitatea – prin diversiune – a fost blocată şi a încetat să mai culeagă informaţii pe data de 22 decembrie”.

Ce ne spun cele două documente?

Responsabilă de măcelul provocat de așa zișii Teroriști din decembrie 1989 e Armata, cea care avea țara sub control, și nu vidul de putere afirmat de teza lui Ion Iliescu.

Unele momente tragice precum cel de la Otopeni nu au fost produsul unei brambureli la nivel de Armată, ci produsul unei Operațiuni decise cu bună știință de capii Armatei de la vremea respectivă, în interesul noii echipe conduse de Ion Iliescu.

Teza vidului de putere, spulberată de procurori

Contrar tezei lui Ion Iliescu, Decizia Curții, preluînd textul din Ordonanță, arată că a țara era condusă în zilele respective de Consiliul FSN și mai ales de Ion Iliescu. Prin urmare, Ion Iliescu e răspunzător de măcelul terorist:

„Dacă perioada 17-22 decembrie, ora 12.00 nu pune probleme referitoare la exercitarea puterii de stat în România, pentru perioada de după 22 decembrie ancheta nu stabileşte şi nici nu şi-a propus să stabilească dacă a existat o astfel de structură.

Astfel jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prevede că statul este obligat să dispună o anchetă efectivă şi independentă cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul unei persoane, nu numai atunci cînd aceasta s-a produs ca urmare a utilizării forţei letale de către agenţi ai statului, ci şi atunci cînd agenţi ai statului doar poartă răspunderea pentru producerea decesului.

Noroc cu CEDO!

De asemenea CEDO a statuat faptul că statele nu trebuie doar să se abţină de la a cauza în mod ilegal moartea unei persoane, dar trebuie şi să ia măsurile necesare în vederea salvgardării vieţii celor aflaţi în jurisdicţia sa. Eşecul în a salvarda viaţa persoanei atrage obligaţia statului de a desfăşura o anchetă efectivă cu privire la împrejurările care au condus la deces.

În acest context, stabilirea existenţei sau inexistenţei unei structuri/unui organism care a exercitat puterea de stat, fie numai şi prin exercitarea unui control efectiv al agenţilor statului implicaţi în moartea manifestanţilor în această perioadă este necesară pentru a se putea identifica persoanele responsabile pentru atingerea adusă valorilor protejate de legea penală.

Procurorii militari afirmă cu valoare de adevăr faptul că în perioada 22-27 decembrie nu a existat un organism/o structură care să exercite puterea de stat întrucît numai în ziua de 27 decembrie a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decretul- lege nr. 2 al CFSN privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale CFSN.

După cum rezultă din scurta cronologie a evenimentelor pe care am prezentat-o, în ziua de 22 decembrie 1989, undeva în jurul orei 17.00, s-a constituit Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care a preluat puterea de stat începînd chiar din acel moment, sub protecţia armatei şi a exercitat- o continuu, în toată perioada pînă la constituirea formală a acestui organism, în data de 27 decembrie şi după aceea.

Teza lui Iliescu, desființată

Cele de mai sus rezultă din următoarele:

a) Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din seara zilei de 22 decembrie, în care se precizează clar că din acel moment se dizolvă toate structurile de putere ale regimului Ceauşescu şi întreaga putere de stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale.

Acest comunicat a fost publicat chiar în ziua de 22 decembrie 1989 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.

În cuprinsul său se precizează expres faptul că „acest comunicat este o primă formă de platformă-program a noului organism al puterii de stat din România”.

b) Numirea, de către preşedintele CFSN, Ion Iliescu, la data de 23 decembrie, în calitate de ministru al Apărării Naţionale a generalului colonel Nicolae Militaru şi înlocuirea, la data de 24 decembrie, a generalului maior Ştefan Guşă de la comanda Marelui Stat Major al Armatei, cu generalul Vasile Ionel.

Referindu-se la cauzele înlocuirii generalului Ştefan Guşă, Ion Iliescu a precizat, la 16 decembrie 1994, în faţa Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, că generalul era „depăşit de evenimente, obosit şi probabil complexat de situaţiile prin care trecuse, nu mai avea capacitatea de analiză necesară şi nici nu avea forţa necesară ca să prezinte încredere pentru o conducere coerentă. În plus, a prezentat o informare asupra situaţiei militare cu un tablou panicard, din care nu se vedea o gîndire coerentă asupra stării de lucruri”.

Este absolut de neînţeles cum această judecată de valoare la adresa unui ofiţer al armatei, militar de carieră, prim-adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi şef al Marelui Stat Major al Armatei emisă de un civil fără nici un fel de pregătire în domeniul militar (tehnică/tactică/ strategie/operaţii) ar fi putut avea drept consecinţă înlocuirea de la comanda armatei a generalului Ştefan Guşă altfel decît în situaţia în care acea persoană exercita (făcea parte dintr-un organism/o structură care exercita) puterea de stat în acel moment.

c) Exercitarea puterii de stat de gruparea condusă de Ion Iliescu este confirmată şi de Decretul Consiliului Frontului Salvării Naţionale privind instituirea Tribunalului Militar Excepțional pentru judecarea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu.

Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi în temeiul acestui decret în ziua de 25 decembrie, fiind condamnaţi la moarte. Hotărîrea a fost pusă în executare imediat după pronunţare deşi în dispozitivul acesteia se prevedea dreptul la recurs al inculpaţilor.

d) Publicarea în Monitorul Oficial al României a actelor Consiliului Frontului Salvării Naţionale, inclusiv a comunicatelor acestei structuri, începînd cu data de 22 decembrie 1989.

Ion Iliescu a condus România din prima

Trebuie remarcat faptul că în perioada 22-27 decembrie în Monitorul Oficial al României, Partea I, au fost publicate comunicate ale noii structuri de putere din România. Partea I a Monitorului Oficial este consacrată actelor emise de puterea de stat sau de organele abilitate de puterea de stat să asigure executarea unor legi.

În aceste condiţii apreciez că, deşi formal, Consiliul Frontului Salvării Naţionale a exercitat puterea începînd cu data de 27 decembrie, în fapt, această structură, al cărei lider a fost recunoscut ca fiind Ion Iliescu încă din primele momente ale evenimentelor din ziua de 22 decembrie 1989, a exercitat puterea de stat în România din chiar momentul constituirii sale, în ziua de 22 decembrie 1989.

Există în dosarul de urmărire penală mărturii, cît şi rapoarte ale cadrelor Ministerului de Interne din care rezultă că încă din ziua de 22 decembrie, începînd cu ora 16,00, s-au constituit structuri teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale care au preluat puterea la nivel local, subordonîndu- se celei de la nivel central.”

Tag-uri:
ion iliescu, doasarul revolutiei, revolutie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, FSN, ÎCCJ, CEDO, pcr

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ion Cristoiu demonstrează cotitura istorică din dosarul revoluției. ION ILIESCU E RĂSPUNZĂTOR DE MĂCELUL NUMIT „TERORIȘTII DIN DECEMBRIE 1989”!.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/clipboard01_194-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/10/clipboard01_194-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialDosare
Autor: Ion Cristoiu | vineri, 21 octombrie 2016 | 2 Comentarii | 3577 Vizualizari Ion Iliescu Ion Cristoiu abordează în Gândul...

Preluat de la EVZ