loading…

Jucătoarea de tenis Patricia Țig, clasată pe poziția 128 WTA, a fost învinsă, astăzi, în primul tur al turneului de Mare Șlem de la US Open, scor 6-3, 3-6, 2-6, de către o sportivă din Germania aflată pe locul 27 în clasamentul mondial, Laura Siegemund.

Meciul a început la 20 de minute după miezul nopții și a durat două ore și 33 de minute. În debutul partidei, jucătoarea din România a jucat fără greșeală la serviciu și, mai mult, a reușit un break la scorul de 4-3, iar după aproape o oră și-a adjudecat primul set în fața Laurei Siegemund, scor 6-3. Același scor s-a înregistrat și în cel de-al doilea act, doar că în favoarea nemțoaicei, astfel că s-a intrat în decisiv. Țig a fost învinsă cu 2-6 în cel de-al treilea set, după ce a pierdut de trei ori pe propriul serviciu și a reușit un singur break.

Pentru participarea în primul tur al turneului de la US Open, Patricia Țig, în vârstă de 22 de ani, va primi 43.300 de dolari și zece puncte în clasamentul mondial feminin WTA. Țig este cea de-a treia româncă eliminată în runda inaugurală la US Open, după Irina Begu și Sorana Cîrstea.

În turul 2, fază în care se află și româncele Simona Halep, Monica Niculescu și Ana Bogdan, Laura Siegemund va evolua, joi, împotriva americancei Nicole Gibbs, clasată pe locul 69 WTA.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/tenis-patricia-tig-a-fost-eliminata-in-primul-tur-al-turneului-de-mare-slem-de-la-us-open-27901.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/tenis-patricia-tig-a-fost-eliminata-in-primul-tur-al-turneului-de-mare-slem-de-la-us-open-27901-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv