loading…

Guvernul a declarat ziua de vineri, 2 septembrie, zi de doliu național în memoria românilor decedați în urma cutremurului din Italia, instituțiile urmând să arboreze drapelul în bernă.

Potrivit documentului publicat de Guvern, în ziua de 2 septembrie toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale au obligația arborării drapelului României în bernă. Drapelul României în bernă se mai arborează la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, precum și în aeroporturi, porturi, gări și autogări, ca pavilion pe navele de orice fel și pe alte ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.

Potrivit documentului, în ziua de 2 septembrie posturile naționale de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.

În urma cutremurului din Italia și-au pierdut viața 11 cetățeni români.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/romania-vineri-2-septembrie-zi-de-doliu-national-in-memoria-romanilor-morti-in-cutremurul-din-italia-27935.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/romania-vineri-2-septembrie-zi-de-doliu-national-in-memoria-romanilor-morti-in-cutremurul-din-italia-27935-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv