Autor:
Otilia Matei
| marţi, 30 august 2016 | 0 Comentarii
| 258 Vizualizari

În secolele 17 – 18, insula Sfânta Maria de pe coasta estică a continentului african a devenit o zonă cunoscută pentru locuitorii e a căror existenţă a inspirat numeroase romanele de aventuri şi filme, piraţii. Potrivit rapoartelor vremii, pe insula Sfânta Maria şi-au găsit adăpost peste 1.000 de bandiţi ai mărilor. Printre aceştia s-au numărat şi celebrii: Adam Baldridge, William Kidd, Olivier Levasseur, Henry Every, Robert Culliford, Abraham Samuel şi Thomas Tew.

De ce au ales această insuliţă stâncoasă să le fie “sediu central”? Zona se afla în apropierea principalelor rute comerciale, iar piraţilor le era mult mai uşor să jefuiască navele regalităţii şi să transporte bunurile înapoi la adăpost. Nu a fost de ignorant nici bogăţia insulei, natura fiind foarte darnică cu dieta insularilor. 

În timp, nelegiuiţii şi-au întemeiat familii, atât cât le permitea “meseria”, iar insula Sfânta Maria a devenit capital piratieriei, iar astăzi, se consideră că adăposteşte singurul cimitir autentic al piraţilor.

În mijlocul cimitirului se află o piatră de mormânt, localnicii susţinând că ar fi vorba chiar de locul de odihnă al Căpitanului Kidd, îngropat în picioare, drept pedeapasă pentru toate păcatele săvârşite.

Piraţii au dispărut de pe insula Sfânta Maria în jurul anilor 1700, când francezii au asediat-o. În această regiune circulă atât de multe legende legate de tâlharii apelor, încât niciun arheolog nu poate atesta cu siguranţă că aici ar fi un cimitir al piraţilor, în schimb, localnicii şi autorităţile susţin contrariul. Fie că aici se odihnesc sau nu piraţi, cimitirul din Madagascar este un obiectiv turistic foarte popular. 

Tag-uri:
Adam Baldridge, William Kidd, Olivier Levasseur, Henry Every, Robert Culliford, Abraham Samuel, Thomas Tew, pirati, madagascar, insula sfanta maria, cimitirul piratilor, cimitir, coasta de est a africii, loc unic, cimitir unic, banditii marilor

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/4_37-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/4_37-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Otilia Matei | marţi, 30 august 2016 | 0 Comentarii | 258 Vizualizari În secolele 17 – 18, insula Sfânta...

Preluat de la EVZ