loading…

Două persoane au ajuns, astăzi, la spital, după ce un șofer care tocmai ieșise de la serviciu a adormit la volan și a lovit trei mașini parcate în fața unui magazin din comuna argeșeană Stâlpeni, iar traficul între Câmpulung și Pitești se desfășoară cu dificultate.

Potrivit polițiștilor, un șofer în vârstă de 42 de ani, din Câmpulung, a adormit la volan în drum spre casă, a pătruns pe contrasens pe Drumul Național 73, care leagă Piteștiul de Câmpulung și a lovit trei mașini parcate în fața unui magazin din comuna Stâlpeni.

Șoferul le-a declarat polițiștilor că tocmai a ieșit de la muncă, din schimbul trei.

În urma impactului, un pasager din mașina șoferului, în vârstă de 25 de ani din Câmpulung și o femeie în vârstă de 49 de ani, din localitatea Bălilești, aflată într-unul din autoturismele parcate, au fost răniți. Victimele au fost transportate la spital, iar Poliția a început o anchetă în acest caz.

“Colegii mei au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Nu s-a pus problema consumului de alcool”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Mădălin Zamfir.

Traficul între Câmpulung și Pitești se desfășoară cu dificultate.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/accident-un-sofer-a-adormit-la-volan-si-a-lovit-trei-masini-parcate-doua-persoane-ranite-27851.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/accident-un-sofer-a-adormit-la-volan-si-a-lovit-trei-masini-parcate-doua-persoane-ranite-27851-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv