loading…

Populația rezidentă totaliza la începutul acestui an 19,76 milioane persoane, cu 110.700 persoane sub nivelul din ianuarie 2015, principala cauză a acestei scăderi fiind sportul natural negativ (-75.655 persoane), potrivit Institutului Național de Statistică.

Astfel, fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, ecartul dintre populația vârstnică de 65 ani și populația tânără de 0-14 ani crescând la aproape 400.000 persoane (3,43 milioane vs 3,05 milioane persoane).

Ponderea populației de 0-14 ani în total populație s-a păstrat constantă (15,5%) în ambii ani, dar ponderea populației de 65 ani și peste în total populație a crescut de la 17% în 2015 la 17,4% la 1 ianuarie 2016.

Astfel, indicele de dependență demografică a crescut de la 48,1 (la 1 ianuarie 2015) la 49 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2016).

În același timp, soldul migrației internaționale temporare de lungă durată a fost negativ, numărul românilor care au plecat din țară depășind cu aproape 58.000 numărul imigranților. În cursul anului trecut, spre deosebire de 2014, barbații au emigrat într-o proporție mai mare decât femeile (50,9%). Și în rândul imigranților, bărbații au fost majoritari (53,6%).

La 1 ianuarie 2016, 10,63 milioane persoane locuiau la oraș, în scădere cu 0,6%.

Totodată, populația feminină totaliza 10,1 milioane persoane, în scădere cu 0,6% față de aceeași dată a anului precedent.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/populatia-romaniei-s-a-redus-cu-110-700-persoane-anul-trecut-la-19-7-milioane-de-persoane-27824.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/populatia-romaniei-s-a-redus-cu-110-700-persoane-anul-trecut-la-19-7-milioane-de-persoane-27824-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv