Autor:
Mihai Şoica
| luni, 29 august 2016 | 0 Comentarii
| 1 Vizualizari

După ce a stat zece luni în arest la domiciliu, fostul director al Agenției de Șomaj Cluj, Daniel Don (foto) s-a trezit liber ca și pasărea cerului, fără control judiciar, și asta pentru că judecătorii au uitat să pună în discuție prelungirea mandatului de arestare

Mandatul de arest la domiciliul, în cazul lui Don, a expirat în data de 25 august 2015, iar Curtea de Apel Cluj a pus în discuție prelungirea acestei stări abia la data de 29 august, adică după patru zile. La termenul de azi, judecătorul nu a avut ce face decât să constate din oficiu că măsura arestului nu a mai fost prelungită și că Don este liber să plece unde vrea, fără a fi obligat să se prezinte la poliție, de două sau trei ori pe săptămână.

Surse judiciare, din cadrul Curții de Apel Cluj, susțin că dosarul lui Don a fost la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a judecat o cerere făcută de fostul director al Agenției de Șomaj Cluj, care a fost declarată de judecătorii supremi ca fiind inadmisibilă. Apoi, dosarul a stat la București timp de trei săptămâni și a fost trimis la Cluj, abia în data de 26 august, adică după o zi după ce măsura arestului a expirat.

Această scuză nu poate fi primită deoarece judecătorul putea să judece prelungirea sau neprelungirea mandatului de arestare, și dacă nu avea dosarul pe masă. Eliberarea lui Don i-a iritat la culme pe procurorii DNA Cluj. Procurorul de ședință care a participat la procesul prin care Don a fost eliberat, a ieșit din sala de judecată negru de furie.

Acuzația: a luat peste 800.000 de lei

Procurorii DNA susțin că Daniel Don a primit, în perioada ianuarie 2013 – noiembrie 2015, în calitatea de director executiv al AJOFM, în mod repetat, sume de bani totalizând 884.045 lei, bani care provin din bugetele unor proiecte finanțate din fonduri europene, prin programele POSDRU și FEAG. ”Din actele cauzei rezultă faptul că, în activitatea de implementare a proiectelor în care AJOFM Cluj are calitatea de beneficiar sau partener erau cooptate de către Don Daniel persoane provenind din rândul angajaților AJOFM, subordonați ai acestuia ori din rândul foștilor angajați suspendați din funcție, aceștia fiind desemnați în calitate de experți ai proiectelor”.

Tag-uri:
Daniel Don, Apel Cluj, Don Daniel

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/daniel-don-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/daniel-don-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialProcese
Autor: Mihai Şoica | luni, 29 august 2016 | 0 Comentarii | 1 Vizualizari După ce a stat zece luni...

Preluat de la EVZ