loading…

Cei trei militari din cadrul MApN, aflați în arest la domiciliu după ce DIICOT i-a acuzat de trafic de droguri de risc și de mare risc, și-au recunoscut faptele, aceeași poziție fiind adoptată și de ceilalți doi bărbați cercetați în dosar, au declarat avocații acestora pentru Mediafax.

Curtea de Apel București a judecat, luni, contestația DIICOT la decizia Tribunalului București prin care militarii Vîlcan George Florinel, Biolan Ovidiu Ionuț, Iubitu Ionuț Andrei și complicii lor Cozma Gheorghe Mihai și Fratilă Mihai Cosmin au fost plasați în arest la domiciliu. La finalul ședinței de judecată, avocații au declarat că atât militari cât și apropiații lor au recunoscut acuzațiile procurorilor DIICOT și au solicitat să rămână în arest la domiciliu.

“Toți au recunoscut că sunt consumatori de droguri de risc și că au vândut. (…) Ei nu au contestat în niciun fel acuzațiile aduse de parchet, numai că instanța de judecată (n.r. Tribunalul București), în încheierea pe care am văzut-o astăzi, respinge ipoteza consumului de droguri în unitate, arătând că în probele din dosar nu a fost audiat niciun alt martor de acolo, care să confirme că întradevăr au fost consumate chiar în unitatea militară. Astăzi au avut acea atitudine în care spun <<da, recunoaștem, am greșit, s-au săvârșit faptele penale>>. Cei care erau angajați la unitatea militară au fost suspendați din activitate”, a declarat avocatul Vasile Pleșa, apărătorul lui Frățilă Mihai Cosmin.

“Au recunoscut faptele așa cum sunt reținute în sarcina dumnealor. Cât despre consumul în unitatea militară, este vorba de anumite procese verbale, care nu se referă neapărat la Biolan. Este o recunoaștere a infracțiunilor reținute în sarcina lor, dar nu neapărat a unui consum care practic nu e probat. Au recunoscut acuzațiile așa cum le sunt aduse.Toți cei cinci au solicitat respingerea contestației și rămânerea în continuare în arest la domiciliu”, a adăugat Matei Șerban, avocatul lui Biolan Ovidiu Ionuț.

Curtea de Apel București a rămas în pronunțare cu privire la solicitarea DIICOT de emitere a unor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/cei-trei-militari-acuzati-de-trafic-cu-droguri-si-au-recunoscut-faptele-27822.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/cei-trei-militari-acuzati-de-trafic-cu-droguri-si-au-recunoscut-faptele-27822-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv