loading…

Jucătoarele de tenis Irina Begu, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Monica Niculescu vor juca mâine, în prima zi de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului.

Meciurile din primul tur de la New York vor debuta la ora 18:00 (ora României), dar prima partidă în care este implicată o reprezentantă a României nu va începe înainte de ora 22:00.

Pe terenul 14, Irina Begu (favorită 21) va juca împotriva ucrainencei Lesya Tsurenko (80 WTA), după disputarea partidelor Mikhail Youzhny – Martin Klizan și Stephane Robert – Andreas Seppi. Irina și Lesya au mai jucat trei meciuri directe până acum, românca învingând-o o singură dată pe ucraineancă, în turul doi la Wimbledon în 2015 (7-5, 6-7, 7-5). De partea cealaltă, Tsurenko s-a impus în calificări la Acapulco în 2011, scor 6-3, 6-4, și în optimi la Tașkent în 2014, cu 3-6, 6-1, 7-6.

După ora 23:30, se va disputa un meci 100% românesc, între Sorana Cîrstea (88 WTA) și Ana Bogdan (117 WTA). Cele două se vor confrunta tot pe terenul 14, imediat după încheierea partidei dintre Begu și Tsurenko. Sorana și Ana se vor confrunta pentru prima dată. Ana Bogdan nu a mai jucat până acum pe tabloul principal într-un turneu de Mare Șlem.

Monica Niculescu va juca după ora 23:30, în ultimul meci de pe terenul 5. Românca aflată pe locul 57 WTA o va întâlni pe cehoaica Barbora Strycova (19 WTA). Strycova conduce cu 4-3 la confruntările directe, învingând-o pe Niculescu chiar la US Open, în 2014 – turul doi, scor 4-6, 6-4, 6-2. Românca va intra pe teren după duelurile Kyle Edmund – Richard Gasquet, Alize Cornet – Mirjana Lucic și Brian Baker – Federico Delbonis.

Meciurile Simona Halep (favorită 5) – Kirsten Flipkens (Belgia, locul 68 WTA) și Patricia Țig (poziția 129 în lume) – Laura Siegemund (Germania, 28 WTA) vor avea loc marți, 30 august.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/irina-begu-ana-bogdan-sorana-cirstea-si-monica-niculescu-vor-juca-maine-in-prima-zi-de-la-us-open-27803.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/irina-begu-ana-bogdan-sorana-cirstea-si-monica-niculescu-vor-juca-maine-in-prima-zi-de-la-us-open-27803-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv