Simona Halep este cap de serie nr. 5 în proba de simplu a turneului de Grand Slam de la US Open, iar tragerea la sorți a stabilit ca ea va juca în primul tur cu belgianca Kirsten Flipkens, cea de-a 68-a jucătoare a lumii, care nu a reușit până acum, deși s-au întâlnit de patru ori, sa câștige nici măcar un set în fața româncei.

Meci dificil, în schimb, va avea Irina Camelia Begu, care este cap de serie nr. 21, și care o va întâlni în primul tur pe ucraineanca Lesia Tsurenko. Aceasta este cea de-a treia întâlnire dintre cele doua jucătoare, scorul fiind favorabil, 2-1, jucătoarei din Ucraina. Irina a câștigat, însă, ultima lor întâlnire, anul trecut, la Wimbledon.

Monica Niculescu va juca în primul tur cu o adversara mai mult decât dificilă, Barbora Strycova, din Cehia, pe care a învins-o o singura data în cele cinci întâlniri de până acum.

Pentru Patricia Maria Țig se anunță un meci dificil pentru ca o va întâlni pe germanca Laura Siegemund, una dintre cele mai în forma jucătoare din circuitul WTA. Aceasta va fi cea de-a doua întâlnire dintre cele două jucătoare, tot pe pământ american, după ce în aprilie, la Charleston, Laura s-a impus cu 2-1 la seturi.

În fine, Sorana Cîrstea încă nu știe cu cine va juca, pentru ca adversara ei va o jucătoare venita din calificări, iar Ana Bogdan, care s-a calificat pe tabloul principal, trebuie sa aștepte terminarea meciurilor din calificări.

rootstireaActualitate/Esential
Simona Halep este cap de serie nr. 5 în proba de simplu a turneului de Grand Slam de la US Open, iar tragerea la sorți a stabilit ca ea va juca în primul tur cu belgianca Kirsten Flipkens, cea de-a 68-a jucătoare a lumii, care nu a reușit până acum,...

Preluat de la romania ntv