loading…

Părinții Steluței Novac, femeia de 47 de ani din comuna vasluiană Zorleni, care murit sub dărâmături, în cutremurul de miercuri dimineață, din Italia, au aflat de la radio de decesul fiicei lor, înainte ca cineva să-i anunțe.

Diana Nacu, nepoata victimei, a declarat pentru Mediafax, că familia plănuia să le spună bătrânilor despre tragedie, în prezența unui medic, însă n-a mai apucat.

“Voiam, mai întâi, să chemăm un medic, să le dea ceva calmante și, apoi, să le spunem. Dar au aflat de la radio, acum, și sunt disperați, urlă efectiv, nu știm ce să le facem. Au și zis că dacă fata lor e moartă, mor și ei, să le facem și lor siciriu. Ea de patru ani n-a mai fost acasă, acum a venit, în vara asta, și-a văzut părinții, s-a ocupat de morminte, ca și când ar fi avut o premoniție. Parcă știa că ceva rău o să se întâmple. Noi suntem disperați”, a declarat, printre lacrimi, Diana Nacu.

Steluța Novac locuia în același imobil din localitatea Amatrice cu o altă româncă, care a murit în cutremurul de miercuri, Maricica Iosub, în vârstă de 35 de ani, din comuna Avrămeni, județul Botoșani, dar și cu alte două românce care au supraviețuit dezastrului.

“Marți seara, cu o zi înainte de cutremur, am vorbit cu ea la telefon și ne-a zis că este bine și că aștepta petrecerea din Amatrice, că urma o petrecere acolo. Telefonul ei a sunat încontinuu, după ce am aflat de cutremur. De fapt, telefonul ei sună și acum. Joi seara, ne-au dat vestea de la Ambasadă și părintele ortodox din Amatrice. Ne-au spus că au găsit-o cu buletinul în mână, că au identificat-o imediat. Ea locuia cu doamna Maricica Iosub, din Botoșani, erau vecine de camere, amândouă au murit sub dărâmături. În bloc cu ea mai erau doi români, locuiau deasupra lor”, a mai declarat Diana Nacu.

Trupul neînsuflețit al vasluiencei care și-a pierdut viața în cutremurul devastator din Italia va fi repatriat, cel mai probabil, luni, potrivit primarului comunei Zorleni, Paula Hultoană.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/parintii-femeii-din-vaslui-moarta-in-cutremurul-din-italia-au-aflat-de-la-radio-de-tragedie-27741.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/parintii-femeii-din-vaslui-moarta-in-cutremurul-din-italia-au-aflat-de-la-radio-de-tragedie-27741-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv