Autor:
Andrei Călin
| sâmbătă, 27 august 2016 | 0 Comentarii
| 34 Vizualizari

Cristi Pustai, antrenorul Mediașului, a plecat cu un punct din „Groapă”

Dinamo a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida jucată, vineri, pe teren propriu, în compania formației Gaz Metan Mediaș, în etapa a 6-a a campionatului intern.

Dinamo și Gaz Metan Mediaș au încheiat la egalitate, scor 1-1, confruntarea desfășurată, vineri, în Ștefan cel Mare, în cadrul etapei a 6-a a campionatului intern. Gazdele au deschis scorul prin Valentin Lazăr, în minutul 14, medieșenii, nou-promovați, au egalat datorită lui Azdren Llullaku (40). În partea a doua nu s-a mai marcat și ambele formațiii au împărțit câte un punct. Dinamo rămâne pe prima poziție a ierarhiei, cu 12 puncte, urmată de Steaua, care a adunat 10 puncte, dar are două meciuri mai puțin disputate. Medieșenii sunt pe 6, cu opt puncte.

La final, Ioan Andone, antrenorul celor de la Dinamo, a declarat că are nevoie de întăriri. „O eventuală victorie era un rezultat nemeritat pentru că cei de la Gaz Metan au avut în startul meciului o ocazie foarte mare. Noi am avut agresivitate, am făcut presing. Ne-am creat ocazii, dar în ansamblu rezultatul e echitabil. Gaz Metan și-a urmărit scopul. Cu Steaua am pregătit ceva, a trebuit să ne închidem, azi am jucat mai deschis. Mai sunt multe de pus la punct la Dinamo Mai avem nevoie de ceva jucători. Lotul lui Dinamo e bun, dar am nevoie de dubluri pe post”, a spus Andone.



Tag-uri:
liga I, dinamo, gaz metan medias, ioan andone, lider

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/cristi-pustai-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/cristi-pustai-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
Autor: Andrei Călin | sâmbătă, 27 august 2016 | 0 Comentarii | 34 Vizualizari Cristi Pustai, antrenorul Mediașului, a plecat cu...

Preluat de la EVZ