loading…

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a criticat, astăzi, decizia luată de Comitetul Internațional Paralimpic prin care a eliminat Rusia de la Jocurile Paralimpice de vară de la Rio de Janeiro, programate în perioada 7-18 septembrie.

“Decizia de a-i descalifica pe sportivii noștri întrece limitele legii, moralității și umanității”, a afirmat Putin, citat de The Telegraph, la o ceremonie dedicată sportivilor ruși care au fost prezenți la Jocurile Olimpice de la Rio. Președintele rus mai crede că decizia luată împotriva Rusiei este una “cinică” și că hotărârea respectivă este “umilitoare chiar și pentru cei care au luat-o”.

În cadrul ceremoniei de la Kremlin, Putin i-a felicitat pe sportivii ruși care au participat la Jocurile Olimpice. Delegația rusă a fost a patra în clasamentul pe medalii, cu un total de 56: 19 de aur, 18 de argint și 19 de bronz.

“Ați trecut cu onoare peste o decizie grea”, le-a spus Putin sportivilor ruși. “Știm cu toții cât de dificil a fost pentru sportivii noștri la Rio. Înaintea competiției, echipa a fost micșorată semnificativ și a fost privată de șansa de a își demonstra calitățile la sporturile la care este considerată în mod tradițional una dintre favorite. Dar Rusia a făcut față situației și a concurat ca o echipă unită”, a conchis Putin.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/vladimir-putin-descalificarea-rusiei-de-la-jocurile-paralimpice-intrece-limitele-moralitatii-27677.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/vladimir-putin-descalificarea-rusiei-de-la-jocurile-paralimpice-intrece-limitele-moralitatii-27677-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv