loading…

Opt persoane acuzate că au dus tinere în Anglia să se prostitueze au fost reținute de DIICOT Ploiești, iar alte șapte sunt cercetate sub control judiciar în același caz, procurorii confiscând cinci mașini, peste 9.000 de lire și aproape 6.000 de euro la perchezițiile de la domiciliile acestora.

Potrivit DIICOT, au fost reținuți pe o perioadă de 24 de ore, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism, Mircea Costin Bălan, Adrian Avram, Liviu Cătălin Ionescu, Ionuț Ciprian Haită, Mircea Alexandru Stere, Marius Iulian Gașpăr, Cristian Sandar și Cristina Andreia Beșleagă.

Sub control judiciar sunt cercetați, în același caz, Adrian Jean Ghinea, Marina Șerban, Nicoleta-Emilia Panait, Răzvan Stanciu, Bogdan Constantin Slamna, Silvan Iulian Ivan și Tudor Gabriel Bărățoiu.

Procurorii suspectează că, începând cu anul 2012, Bălan împreună cu Adrian Avram, Valentin Avram, Haită, Adrian Jean Ghinea, Valentin Ghinea și Marius Iulian Gaspar au inițiat și constituit un grup infractional organizat, la care pe parcurs au aderat și pe care l-au sprijinit ceilalți. Persoanele respective sunt acuzate că au racolat mai multe tinere, cărora le-au asigurat transportul, cazarea, promovarea anunțurilor pe site-urile de profil matrimonial și asigurarea protecției fizice, pentru practicarea prostituției pe teritoriul Marii Britanii, sumele de bani obținute de tinere fiind împărțite cu membrii grupului infracțional organizat.

Potrivit sursei citate, activitatea grupării era coordonată de Mircea Costin Bălan, care închiria apartamente în diferite locații din localitățile Portsmouth, Southamptom, Norwich, Cambridge, Oxford, Ilford, Playmouth, Exeter, Londra – Marea Britanie și Cardiff – Țara Galilor, în care tinerele racolate practicau prostituția. Lunar, aceste apartamente erau schimbate pentru a nu fi depistați de autoritățile judiciare.

“Membrii grupării s-au înțeles de la început cu tinerele racolate, care au avut cunoștință de activitatea infracțională pe care o vor desfășura în Marea Britanie, să le dea acestora 50% din sumele de bani obținute de ele din practicarea prostituției. Inculpații s-au ocupat și cu postarea de anunțuri pe site-uri de profil matrimonial, în vederea atragerii de clienți pentru tinere în vederea întreținerii de relații sexuale în locațiile închiriate de ei”, arată DIICOT.

În locațiile închiriate, protecția tinerelor era asigurată de către Cristian Sandar, acesta primind un venit lunar.

În acest caz, miercuri au avut loc 18 percheziții domiciliare în județele Prahova și Argeș, ocazie cu care au fost indisponibilizate cinci autoturisme, 9.300 de lire sterline, 5.700 de euro, 52 de kilograme de materie vegetală care pare a fi tutun, 200 de pachete de țigări, telefoane mobile, sisteme informatice, precum și documente de identitate false și acte financiar – bancare.

Persoanele cercetate urmează să fie prezentate Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/ploiesti-opt-persoane-acuzate-ca-au-dus-tinere-in-anglia-sa-se-prostitueze-au-fost-retinute-27672.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/ploiesti-opt-persoane-acuzate-ca-au-dus-tinere-in-anglia-sa-se-prostitueze-au-fost-retinute-27672-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv