Cehia susține intensificarea cooperării militare la nivel european pentru a se ajunge la înființarea unei armate a Uniunii Europene, i-a transmis joi premierul ceh, Bohuslav Sobotka, cancelarului Germaniei, Angela Merkel, informează site-ul agenției Reuters.

În opinia lui Bohuslav Sobotka, consolidarea securității și intensificarea cooperării militare la nivel european, în plus față de Alianța Nord-Atlantică, constituie o prioritate, dată fiind necesitatea protejării frontierelor externe ale Uniunii Europene și pe fondul amenințărilor provenind din Orientul Mijlociu.

Sobotka a declarat că Cehia intenționează să creeze noi parteneriate militare cu țări membre UE, reiterând ideea creării unei armate europene. “În mod clar, Cehia își poate imagina intensificarea cooperării în domeniul militar, prin integrarea unităților, prin manevre comune, prin dobândirea capacităților de organizare a unor operațiuni de afirmare a politicii externe europene”, a spus Sobotka.

În urmă cu câteva zile, Bohuslav Sobotka a propus, în cadrul unei întâlniri cu diplomați, crearea unei armate a Uniunii Europene care să funcționeze în paralel cu Alianța Nord-Atlantică. “Sunt convins că, pe termen lung, nu ne vom putea descurca fără o armată comună europeană”, a afirmat Sobotka. “Sper că summitul european din toamnă va aduce propuneri concrete pe această temă”, a spus premierul Cehiei.

rootstireaActualitate/Esential
Cehia susține intensificarea cooperării militare la nivel european pentru a se ajunge la înființarea unei armate a Uniunii Europene, i-a transmis joi premierul ceh, Bohuslav Sobotka, cancelarului Germaniei, Angela Merkel, informează site-ul agenției Reuters. În opinia lui Bohuslav Sobotka, consolidarea securității și intensificarea cooperării militare la nivel european, în plus...

Preluat de la romania ntv