loading…

Fostul fotbalist brazilian Ronaldo Luis Nazario de Lima va fi, din septembrie, consultantul președintelui de la Real Madrid, Florentino Perez, și va ocupa de asemenea funcția de ambasador global al clubului de pe Santiago Bernabeu, informează Marca.

Florentino Perez vrea astfel să readucă la Real Madrid mai mulți jucători importanți din ultimul deceniu. Mai întâi l-a numit antrenor pe Zinedine Zidane, în ianuarie 2016, apoi i-a oferit funcția de ambasador global brazilianului Ronaldo.

Ronaldo, care va împlini 40 de ani pe 18 septembrie, a mai jucat de-a lungul carierei la Cruzeiro, PSV Eindhoven, FC Barcelona, Internazionale Milano, AC Milan și Corinthians, însă a afirmat că la Real Madrid a trăit cele mai mari satisfacții.

Ronaldo a reușit 105 goluri în 185 de meciuri disputate, între 2002 și 2006, la Real Madrid. În perioada respectivă, atacantul brazilian a câștigat cinci trofee: Supercupa Europei, Campionatul Mondial al Cluburilor, două titluri în La Liga și o Cupă a Spaniei.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/brazilianul-ronaldo-va-fi-consultantul-lui-florentino-perez-la-real-madrid-27632.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/08/brazilianul-ronaldo-va-fi-consultantul-lui-florentino-perez-la-real-madrid-27632-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv